Live

Degringoladă în armata ucraineană. Soldații unei brigăzi considerate de elită au dezertat în Franța, unde au fost trimiși la instrucție

Data actualizării: Data publicării:
Militari ucraineni pe frontul de la Pokrovsk. Foto: Profimedia Images

Procuratura din Kiev a deschis o anchetă penală în legătură cu situația apărută la o brigadă nou creată a armatei ucrainene, la care peste 1.700 de militari au dezertat înainte de a fi trimiși pe front. Dintre aceștia, peste 50 de militari au dezertat chiar în timp ce se antrenau în Franța. În plus, brigada nu a putut fi niciodată „creată” în adevăratul sens al cuvântului și nu a putut acționa ca o unitate omogenă, deoarece militarii săi - atunci când nu dezertau - erau trimiși imediat pe front după ce terminau pregătirea: peste 2.500 de soldați au fost trimiși astfel pentru a înlocui pierderile suferite de alte brigăzi pe câmpul de luptă, conform unei investigații realizate de publicația ucraineană censor.net.

Înainte de apariția scandalului, presa și propaganda de la Kiev prezentau brigada 155 de Infanterie Mecanizată a armatei ucrainene, supranumită „Ana din Kiev”, drept o unitate de elită care urma a fi echipată inclusiv cu armament, tunuri și blindate occidentale. 

În realitate, până să ajungă pe front, peste 1,7o0 de militari deja dezertaseră din această unitate („pe hârtie”, brigada avea un număr estimat de peste 4.000 de militari).

Brigada a fost apoi trimisă pe frontul de la Pokrovsk fără drone de recunoaștere și fără echipament specializat în combaterea dronelor rusești.

Unul din comandanții brigăzii, care avea chiar misiunea de a recruta, forma și antrena efectivele unității, a murit de inimă. Apoi, comandantul brigăzii a fost imediat demis după ce unitatea a intrat în luptă. 

Pierderile mari suferit pe front au fost provocate, conform jurnaliștilor de investigație ucraineni, de faptul că ofițerii de la comanda brigăzii nu au avut niciodată timp să-și antreneze adecvat propriii militari. Astfel, deoarece erau permanent transferați la alte unități din prima linie, militarii brigăzii 155 nu au putut acționa niciodată în mod coerent, omogen și coordonat.

„Membrii brigăzii au devenit ostatici ai unei acțiuni de PR a lui Zelenski”, se arată în publicația ucraineană citată.

Jurnaliștii, bloggerii militari și influencerii  ucraineni s-au arăta scandalizați de modul în care liderii armatei ucrainene decid din simple rațiuni de PR, să creeze noi unități din resturi provenite de la alte brigăzi, fără ca noile brigăzi formate să dispună de o comandă coerentă, specialiști, tehnică grea de luptă sau drone, ceea ce duce la pierderi inutile de vieți pe front.

„Se pierd vieți și bani din fonduri publice pe aceste noi proiecte (de construire de noi unități n.r.) în loc de a întări mai mult unitățile deja formate și care au deja experiență acumulată pe câmpul de luptă”, se arată în articolul publicației censor.net, care a calculat că o brigadă nou-formată costă statul ucrainean în jur de 900 de milioane de euro.

Peste 19.000 de dezertori în armata ucraineană, înregistrați oficial

Armata ucraineană se confruntă în prezent cu tot mai multe dezertări: în luna septembrie 2024, peste 19.000 de militari erau înregistrați ca dezertori.

Cei aproape trei ani de război continuu împotriva armatei ruse au decimat aproape toate unitățile ucrainene din prima linie. Rotirile de trupe sunt rare, ceea ce duce la epuizarea și demoralizarea militarilor - în special a infanteriștilor - care luptă în cele mai fierbinți zone ale frontului, cum este cea de lângă Pokrovsk. „Nu toți soldații mobilizați își părăsesc pozițiile, dar majoritatea asta fac. Când ajung aici (în prima linie), realizează cât e de greu, când văd dronele inamicului sau efectele bombardamentelor artileriei”, a declarat, sub protecția anonimatului, comandantul unei unități ucrainene angajate în luptele de la Pokrovsk.

Situația e mult mai gravă, în condițiile în care unii comandanți ucraineni au recunoscut că nu raportează imediat unele cazuri de dezertare ori absențe neautorizate și că încearcă mai întâi să-i convingă pe militari să se întoarcă voluntar, fără a fi pedepsiți. O astfel de abordare a devenit atât de frecventă încât parlamentarii au modificat legea astfel încât cazurile de dezertare să nu fie pedepsite, dacă militarul se află la prima abatere.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Neverosimil: ”au pus lacătul” pe ”bijuteria” de 10.000.000€ a Bucureștiului, la 6 luni de la inaugurare

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Nu faceți concesii răului”. Personalități publice din Ucraina fac apel la liderii mondiali: Nu este un capriciu, ci un plan strategic

Pericol uriaș la centrala nucleară de la Zaporojie. AIEA: „O nouă ameninţare la adresa siguranţei nucleare”

Evaluarea lui Antony Blinken privind noua ofensivă ucraineană din regiunea rusă Kursk

Joe Biden, Donald Trump și Ucraina, între sprijin final și viitor incert

Partenerii noștri