Live

Alexei Navalnîi nu este "cu adevărat" un democrat liberal. Motivul pentru care georgienii îl acuză de ultranaționalism și imperialism

Data actualizării: Data publicării:
Disidentul Alexei Navalnîi, în timpul unui interviu, pe vremea când era în afara Rusiei. Sursă foto: Profimedia Images

Aflat în detenție de aproape 3 ani, într-o închisoare de maximă securitate, disidentul rus Alexei Navalnîi, de altfel cel mai vocal dintre rivalii președintelui rus Vladimir Putin, rămâne în continuare o personalitate controversată în conștiința publică. Admirat de occidentali pentru curajul de a-l înfrunta pe liderul de la Kremlin, Navalnîi este privit cu scepticism, ba chiar indiferență, de către vecinii Rusiei, care văd rasism, imperialism și ultranaționalism în discursul său.

Avocatul de 46 de ani, devenit ulterior blogger și activist anticorupție are de ispășit peste 11 ani de detenție, pentru "presupusa creare a unei organizații extremiste" și escrocherie. Acesta se află încarcerat în prezent într-o colonie penală, la 250 de kilometri de Moscova.

Chiar dacă Navalnîi i-a îndemnat pe ruși să se opună războiului din Ucraina, afirmațiile sale din trecut lasă o urmă de confuzie asupra personalității sale reale.

Pentru susținătorii săi din Rusia, majoritatea tineri care petrec timp pe rețelele sociale, Alexei Navalnîi este o figură aparte în lupta anti-sistem. Pentru occidentali, care îl cunosc în special prin prisma documentarului premiat cu Oscar - bazat pe otrăvirea sa în Rusia cu un agent neurotoxic -, Navalnîi este un model eroic de rezistență și putere. Pentru însuși Vladimir Putin, Navalnîi este un ghimpe despre care refuză să se exprime public, numindu-l de obicei "acel domn". Însă pentru vecinii Rusiei, Navalnîi pare să fie doar un ultranaționalist imperialist, care pozează în democrat-liberal.

Jade McGlynn, cercetătoare specializată în politica rusă la King's College London, confirmă că disidentul rus este perceput distinct în funcție de subiectivități, transmite euronews.com.

"Nu este un democrat-liberal în termeni occidentali"

Sunt voci care susțin că Navalnîi are și o latură întunecată, iar imaginea pozitivă care s-a popularizat în occident intră în conflict cu opiniile exprimate de acesta în trecut, mai spune cercetătoarea, care amintește despre remarcile făcute de Navalnîi la adresa georgienilor, musulmanilor din Caucaz și a migranților din Asia Centrală care ajung în Rusia.

"Imigranții din Asia Centrală introduc droguri (în Rusia - n.red.)", a declarat Navalnîi într-un interviu în 2012, vorbind despre criteriile de acordare a vizelor pentru "oamenii minunați din Tadjikistan și Uzbekistan".

Deși a mai reflectat asupra unora dintre aceste declarații făcute în trecut, ele sunt aduse mereu la lumină, determinându-i pe unii să se întrebe dacă Navalnîi este ceea ce mulți din lumea occidentală cred că este.

Potrivit lui McGlynn, declarațiile sale controversate sunt amprenta trecutului său politic în mișcarea naționalistă.

"Obișnuia să participe la un marș rusesc, evenimentul unui grup naționalist de extremă dreapta care are drept slogan «Rusia pentru etnicii ruși». Oricine se așteapta ca Navalnîi să fie un democrat-liberal în sens occidental s-a înșelat", mai spune McGlynn.

Ultranaționalismul lui Navalnîi a ieșit cel mai bine în evidență acum aproape două decenii, când acesta a apărut într-un videoclip în care făcea numeroase declarații xenofobe.

"Tot ceea ce ne stă în cale ar trebui îndepărtat cu grijă, în mod decisiv, prin deportare", spunea Navalnîi în videoclipul în care era îmbrăcat ca un medic stomatolog și compara imigranții cu cariile dentare.

Amnesty International i-a retras liderului opoziției statutul de «prizonier de conștiință» în urma publicării acestui videoclip, însă organizația a revenit asupra deciziei în 2021, recunoscând că "opiniile și comportamentul unui individ pot evolua în timp".

Activiștii Kremlinului au încercat, de asemenea, să îl discrediteze pe Navalnîi și au popularizat prin intermediul televiziunii publice Russia Today mesajele editorialistei independente Katya Kazbek, care susținea că Navalnîi este de un "rasism evident" și îi acuza pe susținătorii lui de "spălarea" naționalismului său.

"Nimănui din Georgia nu-i mai pasă de părerile lui"

Chiar dacă Navalnîi și-a cerut scuze în trecut, regretele sale nu au contat pentru vecinii Rusiei, în special pentru georgieni.

"Publicul georgian s-a simțit trădat de Navalnîi după războiul ruso-georgian din 2008", spune Kornely Kakachia, profesor de științe politice la Universitatea de Stat din Tbilisi.

"Toată lumea se aștepta ca Navalnîi să fie anti-Putin și anti-imperialist, dar el a susținut invazia", a întărit acesta.

Rusia a invadat Georgia în 2008, acuzând țara vecină că a comis genocid împotriva vorbitorilor de limbă rusă din regiunile de frontieră. Alții spun că Rusia a invadat Georgia de fapt pentru a-și promova interesele geopolitice și pentru a-și reafirma poziția dominantă în regiune.

Ulterior, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat Rusia în 2023 pentru încălcări ale drepturilor omului, inclusiv pentru uciderea civililor, jafuri, detenție ilegală și tortură în timpul luptelor.

Kornely Kakachia spune că publicul georgian îl percepe acum pe Navalnîi ca fiind de aceeași speță cu Putin - în mare parte din cauza sprijinului acordat războiului și a faptului că a catalogat georgienii drept "rozătoare".

Lipsa oricărei critici a lui Navalnîi față de imperialismul rusesc a întărit convingerea georgienilor asupra caracterului său. Potrivit lui Kakachia, "nimănui din Georgia nu-i mai pasă despre ce crede el".

Georgienii nu vor să mai facă parte dintr-un imperiu

Profesorul mai arată că georgienii nu își doresc să facă parte dintr-un nou imperiu, modelat potrivit manualului sovietic, iar declarațiile lui Navalnîi le indică faptul că el nu se împotrivește unei astfel de configurații politice.

Declarațiile sale au revenit în atenția publică atunci când fiica sa, Dasha Navalnaya, a fost invitată să țină un discurs la Universitatea Georgetown în mai 2023.

Studenții universității au semnat o petiție prin care au contestat selectarea acesteia, solicitând ca vorbitorul să fie ales meritocratic. Ei au motivat că "a fi anti-Putin nu implică a fi un lider pro-democratic, anti-război și liberal".

Însă universitatea nu i-a retras invitația fiicei lui Navalnîi și a preferat să aducă alți doi vorbitori, pentru a diversifica perspectivele.

Lupta împotriva corupției și calea de urmat

Însă în Rusia, percepția asupra lui Navalnîi nu este atinsă de sensibilitățile sale imperialiste, deoarece prin faptul că se opune corupției și oligarhilor atinge coarda sensibilă a rușilor, arată McGlynn.

"Nu toți susținătorii lui Navalnîi sunt pro-occidentali. De fapt, mulți dintre ei sunt foarte supărați pe țări precum Marea Britanie și SUA pentru că au facilitat corupția (din Rusia - n.red.) la nivel înalt", a explicat aceasta.

În ciuda criticilor, eforturile lui Navalnîi de a-l contesta pe Putin - acțiuni care aproape că i-au adus moartea - sunt lăudabile: "A fost un gest eroic să se întoarcă în Rusia și să investigheze chestiuni complet interzise despre averea lui Putin și a elitelor", mai spune McGlynn.

Navalny l-a acuzat în repetate rânduri pe Putin și pe cercul său de apropiați că "sug sângele Rusiei" și că transformă țara într-un "stat feudal".

Pe de altă parte, Putin a contestat acțiunile lui Navalnîi și ale Fundației sale anticorupție, calificând acțiunile sale drept "pseudo-investigație plictisitoare".

Totuși, parcursul politic al lui Navalnîi în politica rusă este incert și depinde în mod evident de eliberarea sa, deoarece i se aduc noi capete de acuzare, care i-ar putea crește anii de detenție.

în orice caz, McGlynn arată că "există cu siguranță o dâră populistă (în spatele lui Navalnîi - n.red), iar asta înseamnă că ne lipsesc alți actori importanți și o mișcare de ansamblu în politică".

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum vrea Putin să atragă noi recruți care să lupte pe frontul din Ucraina. Dictatorul rus a promulgat legea

Rusia este probabil în spatele otrăvirii fostului președinte ucrainean Iușcenko, arată documente declasificate ale serviciilor SUA

Ucrainenii au pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în Kursk, după contraatacul armatei ruse în regiune

Putin: Rusia va continua să testeze „în condiții de luptă” noua sa rachetă Oreșnik. „Dispunem de un stoc de astfel de produse”

Partenerii noștri