Clipul văzut de 1 milion de ori care a șocat Franța. Tânără lovită pentru că nu a vrut să fie hărțuită sexual
O tânără studentă din Franța a devenit, fără voia sa, protagonista unui clip viral, văzut de peste 1 milion de ori, după ce a fost lovită de un bărbat pentru că i-a cerut să nu o mai hărțuiască sexual, relatează BBC News.
Marie Laguerre, în vârstă de 22 de ani, se întorcea acasă când un bărbat a început să facă mai multe comentarii obscene la adresa ei și să scoată sunete cu conotație sexuală. Femeia i-a cerut să înceteze, așa că acesta s-a apropiat de ea și a lovit-o puternic în față.
„Nu a fost prima dată în ziua aceea, săptămâna sau luna aceea în care am fost hărțuită pe stradă. M-am enervat și i-am zis: «taci din gură!». Nu am crezut că m-a auzit, dar mă auzise”, a declarat tânăra pentru France TV.
Ea povestește că bărbatul s-a enervat și a aruncat după ea cu o scrumieră de la o terasă din apropiere, apoi s-a apropiat de ea.
„Am știut că o să mă lovească. Puteam să fug. Dar nu voiam să plec capul și cu siguranță nu aveam de gând să îmi cer tot eu scuze”, adaugă Laguerre.
Bărbatul a lovit-o și a continuat să țipe la ea. Clienții cafenelei în fața căreia s-a petrecut incidentul au vrut să sară în apărarea tinerei.
Marie Laguerre a mers acasă, dar s-a întors mai târziu pentru a obține declarații ale martorilor, iar patronul cafenelei i-a dat filmarea surprinsă de camerele de supraveghere, pentru ca poliția să îl identifice pe agresor.
Imaginile respective au devenit virale imediat ce tânăra le-a postat pe internet. „Nu pot să tac din gură și nu trebuie să rămânem tăcute când se întâmplă astfel de lucruri”, a spus ea.
Clipul a stârnit o dezbatere asemănătoare mișcării #Metoo din SUA, în condițiile în care autoritățile franceze iau în calcul introducerea unor amenzi pentru cei care hărțuiesc femei pe stradă.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News