Live

Autorul masacrului din Chicago a fost acuzat de 117 infracțiuni. El a omorât șapte oameni la parada din 4 iulie

Data actualizării: Data publicării:
Robert E. Crimo III FOTO: Profimedia Images

Autorul masacrului din apropiere de Chicago, din 4 iulie, care a dus la şapte morţi şi peste 30 de răniţi, a fost inculpat pentru 117 capete de acuzare, a anunţat procurorul care se ocupă de caz.

Robert Crimo, în vârstă de 21 de ani, a început să tragă în oameni cu o puşcă semi-automată de pe acoperişul unui magazin, în momentul în care defilarea de 4 iulie tocmai începea în Highland Park.

Acuzaţiile aduse includ 21 de capete de acuzare pentru omucidere - trei pentru fiecare persoana ucisă -, 48 pentru tentativă de omor şi 48 pentru violenţă agravată cu folosirea unei arme de foc, una "pentru fiecare victima lovită de un glonţ sau un fragment de glonţ", a detaliat comunicatul procurorului Eric Rinehart.

"Ancheta noastră continuă", a indicat el, menţionând că autorităţile "lucrează zi şi noapte pentru a-i ajuta pe cei care au fost loviţi de această crimă", scrie Agerpres.

Robert Crimo va fi adus în fața anchetatorilor 3 în august pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile, mai târziu decât termenul anunțat anterior – 28 iulie. El riscă închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de eliberare condiţionată dacă va fi găsit vinovat.

Atacul armat din 4 iulie, precedat de mai multe masacre în lunile precedente, printre care cel soldat cu moartea a 19 copii şi doi profesori într-o şcoală din Texas sau a zece afro-americani într-un supermarket din statul New York, a şocat din nou America.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac armat la o școală din Croația. O fetiță de 7 ani a fost ucisă, alte șase persoane au fost rănite

Atac armat în Parlamentul regiunii separatiste proruse Abhazia. Un deputat a fost ucis

Cine este autoarea atacului armat la o școală din SUA. „Samantha” avea 15 ani și se numără printre victime

Atacul armat din Franța: suspectul care s-a predat nu era cunoscut de poliție, iar motivele sale pentru cele cinci crime rămân neclare

Partenerii noștri