Galerie Foto America e în stare de șoc după atacul armat din 4 iulie: "Era un câmp de luptă". Bărbatul care a omorât 6 oameni a fost arestat

Data actualizării: Data publicării:
suspectul atacului armat din 4 iulie
Suspectul atacului armat de luni, din timpul unei parade în apropiere de Chicago, a fost arestat. FOTO: BBC

Suspectul atacului armat de luni, din timpul unei parade în apropiere de Chicago, a fost arestat. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani. Șase oameni au murit și peste 30 au fost răniți. Tragedia, într-o ţară aflată încă sub şocul unei recente serii de atacuri armate, a avut loc la Highland Park, în nordul Statelor Unite. Președintele Joe Biden s-a declarat "şocat" și a promis că va continua lupta împotriva "epidemiei de violenţă comisă cu arme de foc" după această nouă vărsare de sânge.

Sute de poliţişti l-au căutat pe tânarul care, înarmat cu o puşcă puternică, a tras în mulţimea adunată în acest oraş cu 30.000 de locuitori, situat pe malul lacului Michigan.
El s-a urcat pe acoperişul unui magazin, semănând panică înainte de a fugi.

Poliţia identificase un suspect, Robert - zis Bobby - Crimo, 22 de ani şi "din regiune" și a făcut publică fotografia unui tânăr tras la față și cu tatuaje.

"Fiţi foarte vigilenţi, această persoană este un fugar", a avertizat unul dintre purtătorii de cuvânt ai poliţiei, Christopher Covelli. "Este considerat înarmat şi foarte periculos", a adăugat el.

După o scurtă urmărire cu maşina, suspectul a fost reţinut "fără incidente", a declarat luni seară presei şeful poliţiei din Highland Park, Lou Jogmen.

În zi de sărbătoare, sute de oameni, printre care multe familii cu copii, îşi ocupaseră locurile pe trotuarele din Highland Park pentru a participa, ca peste tot în Statele Unite, la tradiţionala paradă de 4 iulie, ziua independenţei SUA. În timp ce fanfarele liceelor defilau pe străzi, o rafală de tiruri a răsunat.

Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images

Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 1 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 2 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 3 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 4 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 5 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 6 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un copil afgan de 4 ani a fost împuşcat mortal de forţele de securitate turce care au tras într-o mașină plină cu migranți. | Poza 7 din 18
Un copil afgan de 4 ani a fost împuşcat mortal de forţele de securitate turce care au tras într-o mașină plină cu migranți.
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 8 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 9 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 10 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 11 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 12 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 13 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 14 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 15 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 16 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 17 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images | Poza 18 din 18
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images
,

"Am auzit aproximativ 50 de focuri de armă, cu toţii am crezut ca sunt focuri de artificii", a comentat pentru CNN Zoe, o femeie care a asistat la tragedie. "La un moment dat, am văzut o fată plină de sânge, nu mai văzusem aşa ceva niciodată", a adăugat ea, descriind o "mare de panică în care oamenii cădeau unul după altul". Ea s-a ascuns în spatele unui tomberon înainte de a se pune la adăpost într-un subsol. După ce a ieșit, a descoperit "un câmp de luptă".

"Am vrut să avem o zi frumoasă în familie – și apoi, dintr-o dată, au avut loc toate aceste focuri de armă. Am vrut să cred că a fost o mașină care se dădea înapoi. Apoi oamenii au început să alerge – așa că am început să alergăm", a spus Anand P, care a fost acolo în timpul paradei, scrie BBC.

Un alt martor, Noel Hara, a descris cum lua micul dejun la Starbucks după ce și-a lăsat fiul la paradă. "Aproximativ 30 de oameni au venit brusc țipând și am fost încuiați în baia de la Starbucks. Câteva clipe mai târziu, ne-au evacuat din Starbucks pentru că au crezut că trăgătorul încerca să intre pe ușa din spate", a povestit Noel Hara pentru BBC.

Din primele informații ale anchetei, atacatorul a deschis focul de pe acoperişul unui magazin, accesibil printr-o scară de incendiu. "A fost foarte discret şi greu de văzut", a subliniat Christopher Covelli. A fugit imediat, dar o puşcă "puternică" a fost găsită de poliţie.

Cinci persoane, toate adulte, au murit pe loc şi a şasea după ce a fost transferată la spital. Cel puţin 30 de răniţi, cu vârste între 8 şi 85 de ani, au fost primit îngrijiri din partea serviciilor de urgenţă, iar unii, printre care cel puţin un copil, se află în stare critică, potrivit unui responsabil al unui spital.

Festivităţile au fost suspendate imediat în mai multe oraşe din împrejurimi care, de asemenea, şi-au închis plajele şi au îndemnat populaţia să dea dovadă de cea mai mare prudenţă.

Tragedia a reanimat imediat dezbaterea asupra armelor de foc, aproximativ 400 de milioane fiind în circulaţie în Statele Unite. "Este îngrozitor că o sărbătoare în cinstea Americii este sabotată de un flagel tipic american", a comentat guvernatorul democrat de Illinois, J.B. Pritzker. "Singura libertate pe care o refuzăm cetăţenilor noştri este aceea de a trăi fără teama zilnică de armele de foc", a adăugat el.

Afirmând că este "şocat", preşedintele democrat Joe Biden a promis într-o comunicat că va continua lupta împotriva "epidemiei de violenţă comisă cu arme de foc" după această nouă vărsare de sânge.

Incidentul armat are loc într-un context în care violenţa provocată de arme este proaspătă în minţile multor americani, după masacrul de pe 24 mai în care au fost împuşcaţi mortal 19 copii şi doi profesori la o şcoală elementară din Uvalde, Texas, şi atacul armat de pe 14 mai în care au fost ucişi zece oameni într-un magazin din Buffalo, New York.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...