Live

Arestări în Kârgâzstan, sub acuzația punerii la cale a unei lovituri de stat. Țara organizează alegeri locale în weekend

Data publicării:
Hartă cu poziția Kârgâzstanului în Asia Foto: Shutterstock

Poliţia din Kârgâzstan a arestat şi a acuzat şapte persoane suspectate că intenţionau să organizeze revolte în masă pentru a răsturna guvernul înaintea alegerilor locale de duminică, informează Reuters.

Ministerul de Interne a anunţat marţi, într-un comunicat, că indivizii sunt suspectaţi că au folosit jocuri sportive şi alte competiţii din capitala Bişkek pentru a provoca o revoltă.

„Sub pretextul jocurilor sportive naţionale, ei intenţionau să facă apel la acte de violenţă, urmau să facă apeluri neconstituţionale şi să destabilizeze situaţia pentru preluarea ulterioară violentă a puterii pe 17 noiembrie”, a spus ministerul kârgâz, notează Agerpres.

Printre persoanele reţinute se numără mai mulţi cetăţeni străini şi un fost procuror general adjunct.

Autorităţile au confiscat arme şi muniţie de la presupuşii organizatori ai revoltelor, a mai informat poliţia kârgâză, precum şi 1.000 de sticle de vodcă "pentru a îmbăta mulţimea", 2.000 de sticle de apă, o tonă de orez şi un cal destinat sacrificării.

Pe 17 noiembrie, urmează să fie organizate alegeri pentru consiliile locale în mai multe districte din Kârgâzstan.

Rusia, care are o bază militară în afara capitalei Bişkek, a declarat miercuri că este în contact permanent cu autorităţile din Kârgâzstan referitor la situaţia de securitate din ţară.

Kârgâzstan, fostă republică sovietică cu o populaţie de aproximativ şapte milioane de locuitori, situată între China şi Kazahstan, a cunoscut mai multe episoade de tulburări civile în ultimii ani.

În 2020, în Bişkek au izbucnit proteste în urma unor alegeri parlamentare disputate, despre care observatorii occidentali au spus că au fost afectate de cumpărarea de voturi, situaţia care a dus, în cele din urmă, la demisia preşedintelui de atunci Sooronbai Jeenbekov.

Alţi doi preşedinţi au fost răsturnaţi în Kârgâzstan în acest secol, aminteşte Reuters. 

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Opt membri ai unui grup extremist cu „idei rasiste și apocaliptice”, care plănuiau o lovitură de stat în Germania, au fost arestați

Masacrul cu sute de morți care a ieșit la iveală după două luni. „Au ucis oameni întreaga zi, trei zile am adunat cadavre”

Putin ar putea pregăti o lovitură de stat în Argentina. Sistemul de infiltrare al agenților secreți ruși spre Occident este în pericol

Rusia a încercat să răstoarne guvernul Armeniei, acuză Erevanul. Puciștii s-au pregătit într-o bază militară rusească

Partenerii noștri