Live

Acord de încetare a focului în Sudan: luptele se suspendă pentru o săptămână

Data publicării:
Niciun armistițiu nu a fost respectat până acum în Sudan. Foto: Profimedia Images

Liderul armatei şi cel al forţelor paramilitare aflaţi în război în Sudan au căzut de acord, marţi, asupra unei încetări a focului timp de şapte zile, din 4 până în 11 mai, în timpul unui dialog telefonic cu preşedintele sud-sudanez Salva Kiir, a anunţat marţi Ministerul de Externe sud-sudanez, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Generalul Abdel Fattah al-Burhan şi generalul Mohamed Hamdan Daglo au convenit de principiu cu privire la o încetare a focului de şapte zile, din 4 până în 11 mai”, a anunţat diplomaţia sud-sudaneză într-un comunicat.

Cei doi lideri militari şi-au dat acordul şi pentru a numi reprezentanţi pentru negocieri de pace care ar urmează să se desfăşoară într-un loc la alegerea lor, adaugă comunicatul.

Niciunul dintre precedentele acorduri de încetare a focului nu a fost respectată de părţile beligerante.

În Sudan au loc de zece zile confruntări intense între forţele şefului armatei, Abdel Fattah al-Burhan, care conduce de facto Sudanul de la lovitura de stat din octombrie 2021, şi cele ale liderului Forţelor de Sprijin Rapid, Mohamed Hamdan Daglo.

Luptele, care au început în 15 aprilie, s-au soldat cu peste 500 de morţi şi mii de răniţi, în principal la Khartoum şi în Darfur (vest), potrivit unui bilanţ considerat însă subevaluat.

Conflictul în care a fost aruncat Sudanul, una dintre ţările cele mai sărace din lume, este o „adevărată catastrofă”, a declarat ONU.

Peste 330.000 de persoane au fost strămutate şi alte 100.000 s-au refugiat în ţările vecine, au avertizat Naţiunile Unite, care se aşteaptă la creşterea de opt ori a numărului de refugiaţi sudanezi.

Preşedintele sud-sudanez Salva Kiir acţionează pe baza iniţiativei organizaţiei regionale est-africane Igad (Autoritatea interguvernamentală pentru dezvoltare), din care Sudanul face parte, alături de Djibouti, Etiopia, Kenya, Uganda, Somalia şi Sudanul de Sud.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat care și-a abandonat soția în Africa în timpul unei vacanțe cu copiii a ajuns după gratii. Avea un plan bine pus la punct

Un „obiect luminos” în zona Sudanului a dus la suspendarea zbourilor Air France deasupra Mării Roşii

„Cea mai gravă criză umanitară din lume”. Conflictul eclipsat de războaiele din Ucraina și Gaza, care poate deveni mult mai mortal

Presa de specialitate după acordul semnat ieri: „România devine singurul producător de muniție din Europa pentru tancurile Abrams”

Partenerii noștri