Violențele care au paralizat Sudanul riscă să reaprindă un conflict vechi de 20 de ani, stins cu greu în 2020

Data publicării:
Nord de fum pe o stradă din Khartoum
Războiul Civil din Sudan continuă, în ciuda prelungirii armistițiului. Foto: Profimedia Images

Zgomot de luptă între cele două facțiuni care se războiesc în războiul civil din Sudan puteau fi auzite din nou, luni dimineață, la Khartoum, în ciuda faptului că armistițiul a mai fost prelungit 72 de ore, duminică, relatează Reuters. Mult încălcatul armistițiu a fost agreat săptămâna trecută, însă luptele nu s-au oprit decât sporadic, iar ONU avertizează că țara se apropie de „limitele sale”.

Sute de oameni au fost uciși până acum și mii au fost răniți de când a pornit conflictul armat între armata sudaneză și Forțele de Sprijin Rapid (RSF).

Ambele părți s-au pus de acord, duminică să prelungească armistițiul umanitar, însă acesta continuă să fie încălcat constant de ambele părți.

RSF susține că a acceptat armistițiul „la cererile făcute la nivel internațional și regional”.

De cealaltă parte, armata sudaneză a transmis că „speră” ca rebelii să respect acordul, dar că crede că aceștia intenționează să continue atacurile. Luni dimineață, în Khartoum s-au putut auzi din nou sunete de artilerie, lovituri aeriene și foc al instalațiilor anti-aeriene.

Mulți se tem pentru viața lor în țara africană, în condițiile în care cei doi rivali care conduc ostilitățile nu par dispuși să facă niciun compromis și vor să preia controlul total al țării lovite de decenii de războaie civile, lovituri de stat și greutăți economice.

Violențele care au paralizat capitala sudaneză riscă să reaprindă războiul din vasta regiune vestică Darfur, acolo unde un conflict vechi de două decenii s-a încheiat parțial în 2020.

Cine se luptă în războiul civil din Sudan

Comandantul forțelor armate și liderul de facto al țării, generalul Abdel Fattah al-Burhan, și rivalul său, generalul Mohamed Hamdan Dagalo, cunoscut și cu numele de Hemedti, se luptă pentru a obține puterea în țara africană măcinată de corupție, instabilitate și multiple crize.

Liderul de facto al Sudanului, Generalul Abdel Fattah al-Burhan – liderul armatei, și adjunctul său, Generalul Mohamed Hamdan Dagalo (Hemedti) – liderul unei organizații paramilitare numite Forțele de Susținere Rapidă (RSF), au stăpânit țara împreună de la finalul anului 2021, atunci când au organizat o lovitură de stat care i-a înlăturat pe civili din guvernul de tranziție care era la putere la acea vreme.

Alianța lor, însă, era una șubredă, iar cei doi lideri au început să se privească cu suspiciune unul pe celălalt.

Până în luna februarie a acestui an, oamenii din Sudan și-au văzut de viața lor în ciuda faptului că inflația crescuse enorm, iar infrastructura publică se prăbușea.

Al-Burhan a spus că el nu va sta niciodată la masă cu Dagalo. Acesta din urmă a spus, la rândul lui, că are de gând să negocieze doar atunci când armistițiul va fi respectat și luptele se opresc.

La Khartoum, armata se luptă cu forțele RSF bine înrădăcinate defensiv în oraș folosind drone și lovituri aeriene în încercarea de a scoate în câmp deschis forțele grupării paramilitare, mult mai agile și mai mobile, însă mai prost echipate.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...