Live

Abia eliberat în schimbul de deținuți Rusia-Occident, Pablo Gonzalez a fost inculpat în Polonia pentru spionaj în favoarea Moscovei

Data publicării:
Manifestație pentru eliberarea lui Pablo González. Foto: Profimedia

Parchetul polonez l-a inculpat oficial miercuri pentru spionaj pe Pablo Gonzalez, un spaniol de origine rusă care a făcut parte dintr-un schimb major de deţinuţi între Rusia şi Occident. Autoritățile poloneze spun că bărbatul a lucrat pentru GRU, serviciul de informaţii al armatei ruse.

Arestat la graniţa cu Ucraina la câteva zile după invazia rusă din februarie 2022, Pablo Gonzalez s-a aflat până la schimbul de deţinuţi în arest preventiv în Polonia, suspectat de colaborare cu serviciile ruse de informaţii, dar fără ca niciun act de acuzare să fi fost formulat.

Pe 1 august, el şi alţi 23 de persoane au făcut parte din cel mai mare schimb de deţinuţi între Rusia şi Occident de la încheierea Războiului Rece. Pablo Gonzalez se află în prezent în Rusia.

Miercuri, parchetul polonez a anunțat că Pablo Gonzalez este acuzat că a lucrat, între 2016 şi februarie 2022, pentru GRU şi că i-a furnizat „informaţii a căror transmitere ar putea cauza prejudicii Republicii Polone, inclusiv ca stat membru NATO”.

Potrivit parchetului, acuzatul a acţionat, printre altele, la Varşovia şi Przemysl, la graniţa dintre Polonia şi Ucraina, care era la acea vreme principalul punct de trecere pentru zecile de mii de ucraineni care fugeau de război.

Potrivit legislaţiei poloneze, el riscă între trei şi cincisprezece ani de închisoare.

Născut la Moscova, înainte de a se muta la vârsta de 9 ani în Spania împreună cu mama sa, Pablo Gonzalez avea un paşaport spaniol, precum şi un paşaport rusesc sub numele de Pavel Roubțov.

La momentul arestării sale, el lucra ca jurnalist colaborator pentru mai multe publicații spaniole.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patriarhul Kirill a binecuvântat icoane și cruci care vor fi gravate cu inițialele lui Putin și trimise militarilor ruși de Crăciun

Scenarii de război: Ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar ataca România. Pe tot parcursul anului 2025 se vor testa diverse strategii NATO

Armata ucraineană îi contrazice pe ruși și declară că încă deține controlul asupra orașului strategic Kurahove

Trimisul special al lui Trump pentru Ucraina își amână deplasarea la Kiev. Care este motivul

Partenerii noștri