Live

A murit preşedintele Tanzaniei. John Magufuli era unul dintre cei mai vocali coronasceptici din Africa şi a bagatelizat boala COVID

Data actualizării: Data publicării:
John Magufuli, președinte Tanzaniei, susține un discurs în august 2020. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Tanzaniei, John Magufuli, unul dintre cei mai vocali lideri africani care şi-au manifestat scepticismul faţă de coronavirus, a murit la vârsta de 61 de ani. Cauza oficială a decesului a fost „insuficienţa cardiacă”, conform unui anunţ făcut de vicepreşedintele ţării, informează AP News. Cu câteva zile în  urmă apăruse informaţia că Magufuli ar fi internat în stare gravă cu COVID-19 într-un spital din Kenya.

Săptămâna trecută, un lider al opoziţiei declara că Magufuli ar fi internat în stare gravă într-un spital din Kenya, după ce a contractat noul coronavirus, a cărui ameninţare a bagatelizat-o în repetate rânduri. John Magufuli nu a mai fost văzut în public de la sfârşitul lui februarie, absenţa sa fiind neobişnuită, în condițiile în care apărea la televiziunea de stat de mai multe ori pe săptămână.

Ulterior, patru persoane au fost arestate de poliţia din Tanzania sub suspiciunea că ar fi răspândit pe rețelele de socializare zvonuri potrivit cărora președintele John Magufuli este bolnav.

Oficialii guvernului au negat în acel moment informațiile, iar vicepreședintele Samia Suluhu Hassan a declarat că președintele muncește din greu.

Vicepreşedintele a mai afirmat că Magufuli a murit într-un spital din Dar es Salaam, Tanzania.

John Magufuli a negat în repetate rânduri că boala provocată de noul coronavirus, COVID-19, se răspândeşte în ţara est-africană şi a susţinut fără dovezi că vaccinurile sunt periculoase, sugerând în schimb ca oamenii să se roage şi să  inhaleze aburul din plante.

În ciuda numeroaselor solicitări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tanzania nu a publicat nicio statistică privind cazurile din luna mai, când a înregistrat 509 de infecţii. Nu există un program de testare cunoscut şi oficialilor din domeniul sănătăţii li s-a interzis să menţioneze virusul.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Răzbunare! Ce a făcut Ianis Hagi, imediat după ce a transformat o lovitură de la 11 metri în finala cu Celtic

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Clădire prăbușită în capitala comercială a Tanzaniei: cel puțin patru morți și 42 de răniți

Zanzibar, una dintre cele mai populare destinații turistice de lux, rămâne fără alcool

21 de oameni au murit într-o mină de aur în Tanzania

Cel puțin 63 de oameni au murit în Tanzania, în urma unor alunecări masive de teren. „Credem că există mai multe cadavre de recuperat”

Partenerii noștri