Video Cel puțin 63 de oameni au murit în Tanzania, în urma unor alunecări masive de teren. „Credem că există mai multe cadavre de recuperat”

Data publicării:
TANZANIA MANYARA REGION FLOOD & LANDSLIDE DEATH TOLL
Autoritățile se tem că numărul victimelor va continua să crească în perioada următoare. Foto: Profimedia

Cel puţin 63 de persoane au fost ucise în urma alunecărilor de teren cauzate de ploile diluviene care au căzut în nordul Tanzaniei, potrivit unui nou bilanţ comunicat, luni, de autorităţile din această ţară africană, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Un precedent bilanţ indicase 57 de morţi.

Ploile cad începând de sâmbătă în oraşul Katesh din nordul Tanzaniei, situat la circa 300 de kilometri nord de capitala Dodoma, alimentând scurgeri de noroi care au luat cu ele zeci de vehicule şi de locuinţe.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Am pierdut 63 (de persoane), din care 23 de bărbaţi şi 40 de femei”, a declarat prim-ministrul Kassim Majaliwa, aflat în vizită la Katesh.

„Credem că există mai multe alte cadavre de recuperat”, a declarat el, adăugând că alte 116 persoane au fost rănite.

Căutările şi operaţiile de salvare erau încă în desfăşurare luni, cu ajutorul armatei, pentru a le găsi pe persoanele care ar fi putut să fie îngropate sub noroi.

Imaginile difuzate de televiziunile locale arată străzi acoperite de moloz provenit de la casele distruse, iar circulaţia rutieră şi distribuţia de electricitate au fost perturbate.

Aproximativ 100 de case au fost distruse de scurgerile de noroi, a precizat o reprezentantă regională, Queen Sendiga.

Africa de Est se confruntă de mai multe săptămâni cu ploi torenţiale şi cu inundaţii asociate cu fenomenul climatic El Nino, care au dus la strămutarea a peste 1 milion de persoane în Somalia şi care au cauzat peste 300 de decese în regiune.

El Nino, în general asociat cu o creştere a temperaturilor, cu secete în anumite părţi ale lumii şi cu ploi abundente în altele, ar trebui să se prelungească până în aprilie 2024.

Acest fenomen meteorologic a făcut deja ravagii în trecut în estul Africii. Din octombrie 1997 până în ianuarie 1998, inundaţii uriaşe alimentate de ploi torenţiale au făcut peste 6.000 de morţi în cinci ţări din această regiune.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Apariția de neînțeles a lui Ilie Bolojan. Cum s-a afișat președintele la Palatul Cotroceni
Digi FM
Cum arată Alexia, adolescenta căreia medicii i-au replantat brațele, la doi ani de la accidentul teribil. Are...
Pro FM
De ce s-a despărțit Feli de tatăl fiicei ei. Artista, noi declarații: „Nu am vrut ca Nora să trăiască ce am...
Film Now
Kate Hudson, protagonista unui accident vestimentar. Justin Theroux a fost pe fază și a salvat-o pe actriță
Adevarul
Teroarea de la apus în satele din nordul României. Cum au ajuns orășenii să creeze o nouă faună la marginea...
Newsweek
Hotel de 2 stele la 600€. Ce sumă uriașă se ia din pensie pentru biletele de trament?
Digi FM
Mama Ronei Hartner, copleșită de durere în ziua în care fiica ei ar fi împlinit 52 de ani: „A fost o zi...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când pompierii salvează o capră blocată la etajul cinci al unui bloc din Madrid. Cum a reacționat...
Film Now
Cui a lăsat Gene Hackman averea de 80 de milioane de dolari. Un expert juridic a rupt tăcerea: „Copiii ar...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă