Live

600 de milioane de dolari pentru locuitorii unui oraș din SUA care au băut apă poluată

Data publicării:
Uzina de tratare a apei din Flint, statul Michigan. Sursa foto: Profimedia Images

O instanţă din SUA a aprobat miercuri plata unor despăgubiri în valoare de peste 600 de milioane de dolari victimelor otrăvirii cu plumb în urma consumului de apă presupus potabilă din reţeaua oraşului Flint, statul Michigan, informează AFP.

Criza apei potabile din oraş a fost provocată de decizia luată în 2014 de guvernatorul statului, republicanul Rick Snyder, de a realiza economii prin înlocuirea sursei de apă a localităţii.

Despăgubirile sunt destinate în primul rând copiilor din oraşul industrial Flint. Vor primi bani şi adulţii care pot dovedi că s-au îmbolnăvit în urma intoxicării cu plumbul din apă, scrie Agerpres.

După ce alimentarea din lacul Huron a fost înlocuită cu cea din râul local, cu ape acide şi poluate, conductele din reţea au fost afectate de coroziune, expunând consumatorii la saturnism, boala provocată de otrăvirea cu plumb. La începutul crizei, 12 oameni au murit de "boala legionarului", o infecţie cu bacteria Legionella, din cauza contaminării iniţiale a apei.

La vremea respectivă, în Flint trăiau între 18.000 şi 20.000 de copii. Circa 57% din populaţia oraşului este de culoare, iar aproximativ o treime din cei 100.000 de locuitori supravieţuiesc sub pragul sărăciei. În prezent, mulţi localnici beau doar apă îmbuteliată, deşi reţeaua de distribuţie este alimentată din nou din lac, iar cele mai multe conducte de plumb au fost înlocuite.

Mulţi americani consideră că scandalul apei poluate din Flint este un exemplu de "rasism de mediu" în Statele Unite, deoarece afro-americanii sunt mai expuşi decât media la poluarea din aer, apă sau sol, menţionează AFP. În cazul din Michigan, sănătatea celor afectaţi ar putea suferi timp de zeci de ani.

Prin decizia de miercuri s-a confirmat că statul Michigan va plăti cea mai mare parte din suma de 626 de milioane de dolari acordată ca despăgubiri. Acordul în acest sens a fost încheiat în august 2020, după un an şi jumătate de negocieri, iar ratificarea de către instanţă constituie, potrivit judecătoarei Judith Levy, "un succes formidabil din multe motive, printre care acela că stabileşte un program şi un calendar pentru indemnizaţii integrale, coerente pentru fiecare persoană eligibilă".

Editor : Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nici n-a stat pe gânduri: soția lui Conor McGregor și-a anunțat decizia, după ce luptătorul a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri