Live

Video Oraș lângă București, secolul XXI. Șofer: N-am făcut decât să ne rugăm la toți sfinții arhangheli, să ne ajute să ieșim din baltă

Data actualizării: Data publicării:
Mașină care trece cu greutate printr-o baltă adâncă apărută în șoseaua orașului Pantelimon Foto: captură videp

Pantelimon, localitate din apropierea capitalei, este oraș doar cu numele. După zăpadă, s-a umplut de gropi și de apă, iar în unele locuri este imposibil de trecut cu mașinile mai joase. Unii șoferi fac cale întoarsă cum ajung la lacul din mijlocul străzii. Alții, mai aventuroși, dar ghinioniști, au rămas cu mașinile blocate.

Din groapă în groapă, din baltă în lac - așa ajung acasă locuitorii unor case din orașul Pantelimon. Cele două căi de acces sunt un coșmar zilnic pentru oameni. Pe prima stradă, Poet George Țărnea, apa e atât de mare, că cei care nu cunosc zona nici nu se încumetă să treacă.

Reporter: „De câteva minute un șofer stă undeva acolo în spatele meu și se gândește dacă să treacă sau nu prin balta din mijlocul drumului. Un altul și-a făcut deja curaj, vom vedea dacă va reuși să treacă”.

Cei care reușesc să treacă spun că au scăpat printr-o minune.

„N-am făcut decât să ne rugăm la toți sfinții, arhangheli, îngeri, maeștri înălțați să ne ajute să ieșim din baltă. Ați văzut deja că nici roțile nu se mai vedeau, e mașină mică, a intrat deja și la motor. Sigur au rămas foarte mulți blocați”, spune un șofer fericit că a obținut ajutorul divinității ca să treacă de așa mare încercare.

„Lac, lac, suntem în 2021, nu dăm înainte, tot înapoi!” - conchide pesimist un alt șofer. 

Pe a doua stradă de acces situația este la fel de proastă.

Reporter: „Deși pare că stau în acest moment pe marginea unui lac, nu este așa. Suntem de fapt pe strada Grădinarilor din orașul Pantelimon. La ultima zăpadă strada s-a umplut de gropi și de apă, iar mașinile abia reușesc să treacă prin această zonă”.

Unii șoferi au rămas blocați în craterele pline cu apă.

Mașină rămasă blocată într-o groapă plină cu apă din Pantelimon Foto: captură video

„Și eu am rămas de mai multe ori blocat, am fost nevoit să ies în picioarele goale prin bălți și să trag mașina, este oribilă strada, Primăria văd că nu face nimic”, confirmă un șofer.

„Deplorabil, așa ne chinuim zi de zi, arată dezastru”, se plânge un al doilea.

„Așa este strada asta din 2007 și văd că nu se face nimic”, spune al treilea.

Am vrut să aflăm ce se întâmplă de la autoritățile din orașul Pantelimon. Prima dată am încercat telefonic:

- Primăria Pantelimon, bună ziua!

- Bună ziua, de la Digi 24 vă sun, aș dori să vorbesc cu domnul primar.

- Nu este, în ce problemă?

- Un punct de vedere referitor la niște străzi din oraș.

- Vă fac legătura la Cadastru să vă spună despre străzi. Dacă vreți Investiții străzi, sunați la Investiții, reveniți în Secretariat si vă dă.

La Investiții nu a răspuns nimeni. Câteva ore mai târziu am primit un comunicat scris.

„Străzile sunt incluse într-un studiu de fezabilitate, Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Ilfov, în perioada 2014-2020. Pentru strada Grădinarilor, Primăria Pantelimon deține o lățime care variază între 2,89 și 5,25 m din lățimea necesară de 11 m a străzii. Conform legii în vigoare, nu se permite investirea banilor publici în modernizarea acestei străzi până când aceasta nu va aparține domeniului public în proporție de 100%”,  a explicat  Primăria orașului Pantelimon.

Până când străzile vor fi reparate, șoferilor nu le rămâne decât să spere că nu vor plăti prea mult pentru reparația mașinilor.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

A fost redeschisă parcarea supraterană din Pantelimon. Anunțul făcut de primarul Nicușor Dan

Cătălin Predoiu laudă intervenția Poliției în scandalul din Pantelimon: „O reacţie de prim rang la nivelul poliţiilor europene”

Bătaia din Pantelimon: trei agresori, căutați în continuare de polițiști. Au fost dați în urmărire și la frontieră

Primele sancțiuni după bătaia din Pantelimon, continuată la spital. Avocat: S-a făcut plângere la poliție cu câteva zile înainte

Partenerii noștri