Live

Grevă CFR, vineri. Trenurile nu vor circula timp de două ore

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Trenurile nu vor circula vineri dimineaţa, între orele 7.00 şi 9.00, din cauza unei greve de avertisment la CFR. Sindicaliștii vor să atragă atenţia asupra lipsurilor cu care se confruntă. Printre cererile lor se numără creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru din gări şi depouri pentru inginerii şi lucrătorii feroviari.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a anunțat joi că vineri de dimineață este programată o grevă de avertisment cu încetarea lucrului.

Greva, planificată de Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane şi Federaţia Elcatel, va avea loc între orele 7.00 și 9.00. CFR atrage atenția că această acțiune va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative, atât în circulația trenurilor de călători, cât și a trenurilor de marfă.

Pentru informații referitoare la modificările din graficul de circulație al trenurilor, pentru data de 15 septembrie 2023, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători – www.cfrcalatori.ro, precum și cele ale Operatorilor Privați de Transport Feroviar de Călători.

”Scopul acestei greve de avertisment este de a atrage atenţia asupra unor probleme urgente din industria feroviară, care includ lipsa contractelor colective de muncă, remuneraţii inadecvate în raport cu responsabilităţile şi calitatea muncii depuse de lucrătorii din domeniu, precum şi subfinanţarea companiilor feroviare din administrarea directă a statului, sub incidenţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”, afirmă sindicaliştii Blocului Național Sindical (BNS).

Potrivit acestora, ”una dintre principalele preocupări este lipsa cronică a investiţiilor în infrastructura feroviară, esenţiale pentru îmbunătăţirea vitezei şi siguranţei circulaţiei, precum şi lipsa investiţiilor în modernizarea materialului rulant, vagoane şi locomotive".

”Situaţia din calea ferată a atins un nivel critic şi reprezintă un real pericol pentru siguranţa circulaţiei. Toate aceste probleme afectează în mod direct atât lucrătorii feroviari, cât şi utilizatorii serviciilor feroviare”, mai arată sindicaliştii.

Sindicaliştii din CFR au precizat încă de marţi motivele pentru care au decis să organizeze greva de avertisment:

  • Lipsa bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar.
  • Lipsa finanţării strategice şi coerente a căii ferate.
  • Lipsa de investiţii în material rulant de calitate, modern.
  • Lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generaţii de ceferişti. Deficitul de angajaţi depăşește 6.000 de oameni, iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.
  • Probleme din ce în ce mai multe şi nerezolvate care au legătură cu Statutul personalului feroviar.

„Trebuie doar să mai amintim despre condiţiile de muncă din gări, depouri, revizii de vagoane, linii sau instalaţii, fie vara sau iarna, la temperaturi imposibile. Este important să mai precizăm că multe, prea multe din exigenţele siguranţei circulaţiei feroviare cu care sunt operate transporturile pe calea ferată se rezolvă doar datorită priceperii şi improvizaţiilor inginerilor şi lucrătorilor feroviari”, au mai precizat sindicaliştii.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

VIDEO Cum arată primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani. Azi a făcut prima călătorie

Un bărbat a fost arestat după ce a furat zeci de componente de semnalizare CFR din zona Palas, Portul Constanţa

Protest la Fabrica de Arme de la Cugir: „Industria de apărare a mers tot în picaj. Dacă nu era Putin, eram închiși"

Partenerii noștri