Ministerul Finanțelor a primit aprobare să emită obligațiuni Samurai, emise pe piața din Japonia
Guvernul a aprobat, joi, modificarea normelor metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă privind datoria publică, fiind introdusă posibilitatea ca Ministerul Finanţelor să emită obligaţiuni Samurai, emise pe piaţa din Japonia, precum şi obligaţiuni verzi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
"Hotărârea de Guvern vizează modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 64/2007 privind datoria publică, aşa cum sunt aprobate prin Hotărârea de Guvern 1470/2007. Este completată astfel legislaţia privind obligaţiunile de stat, introducând posibilităţi ca Ministerul Finanţelor să emită obligaţiuni Samurai emise pe piaţa din Japonia, în conformitate cu strategia de administrare a datoriei publice şi cu programul indicativ de emisiuni şi titluri de stat pentru anul în curs", a precizat Cărbunaru, după şedinţa Executivului.
El a mai spus că un element de noutate al actului normativ este că "Ministerul de Finanţe are în vedere şi posibilitatea de include pentru prima dată în planul de finanţare şi a emisiunilor de obligaţiuni verzi, în funcţie de finalizarea cadrului general pentru obligaţiuni verzi la nivel suveran".
Guvernul a mai aprobat şi hotărârea referitoare la programul-cadru de emisiuni de titluri de stat "Medium Term Notes".
"Prin acest act normativ este modificată suma maximă de 56 de miliarde de euro sau echivalentă în orice valută cu valoarea de 62 de miliarde euro sau echivalent în orice valută pentru acoperi necesarul brut de finanţare prin emisiuni de titluri pe pieţele internaţionale de capital în perioada aprilie 2023 - decembrie 2024", a explicat Cărbunaru.
El a menţionat că "acest program va permite Ministerului de Finanţe să asigure toate sursele necesare de finanţare externă şi să-şi îndeplinească obligaţiile legale privind administrarea datoriei publice".
Executivul a mai aprobat joi şi hotărârea care modifică şi completează normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aşa cum sunt aprobate prin Hotărârea de Guvern 479/2003, a mai spus Dan Cărbunaru.
"Practic, actul normativ vizează obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale pentru a corela prevederile legale secundare cu legislaţia primară. Sunt chestiuni care vizează configurarea, caracteristicile tehnice şi funcţionale ale acestor aparate de marcat, funcţiile interzise specifice pentru aceste dispozitive şi alte chestiuni tehnice punctuale", a mai spus Cărbunaru.
Editor : A.V.D
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News