Live

Lufthansa dă în judecată un pasager, după ce acesta a folosit un truc pentru a cumpăra bilete mai ieftine

Data publicării:
Sursa foto: Getty Images

Compania Lufthansa vrea să dea în judecată un pasager care a rezervat intenționat un bilet de avion, fără intenția de a se prezenta la îmbarcare.

Compania spune că pasagerul a exploatat sistemul de rezervare a biletelor, care oferă prețuri mai mici la biletele de avion cu escale multiple decât la zborurile directe.

Practic, pasagerul a cumpărat bilete pentru a ajunge la o destinație folosită pentru escală de compania aeriană și a plătit astfel mai puțin decât dacă ar fi rezervat un zbor direct.

Acest truc este folosit de tot mai mulți călători pentru a-și reduce costurile cu biletele de avion. Deși pare absurd, multe companii precum Lufthansa, Air France sau British Airways, folosesc o astfel de strategie.

Iar tot mai mulți pasageri încearcă să profite de acest sistem. Dintre toate companiile aeriene, Lufthansa este cel mai afectată de această practică, întrucât multe dintre zborurile sale au escale în Munchen sau Frankfurt.

În secțiunea de termeni și condiții, Lufthansa specifică în mod clar că pasagerilor le este interzis să folosească acest tertip.

De exemplu, un client poate găsi zboruri mai ieftine pe ruta Dublin-Londra-New York decât pe ruta Londra-New York. Astfel, călătorii își achiziționează primul bilet, dar se prezintă la îmbarcare direct pe aeroportul din Londra.

Acum, compania și-a modificat politica astfel încât pasagerii care apelează la acest truc pot avea surpriza de a descoperi că nu sunt primiți la bord, pentru că nu s-au prezentat la primul zbor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Comisia Europeană: 129 de companii sunt interzise în spațiul aerian al Uniunii Europene

Piloții companiilor aeriene europene contestă rutele care trec deasupra Orientului Mijlociu. „Nimeni nu ar trebui să fie forțat”

Cum câștigă China în fața Europei în războiul comercial aviatic. Rolul indirect jucat de Rusia

11 oameni au fost răniți în turbulenţe în timpul unui zbor Buenos Aires - Frankfurt

Partenerii noștri