Live

Pesta porcină a cuprins o treime din țară. Ce alte județe sunt în pericol

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Pesta porcină africană a cuprins o treime din ţară. Virusul a ajuns în Giurgiu, în localitatea Brăniştari. Așa că acum avem în total 12 județe afectate.

„A fost confirmată prezenţa virusului Pestei Porcine Africane (PPA) într-o gospodărie, din localitatea Brăniştari, comuna Călugăreni, judeţul Giurgiu. În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală Bucureşti (I.D.S.A.) – Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit şi au instituit imediat măsurile aplicabile în cazul diagnosticării unui focar de PPA.Au fost prelevate probe pentru analize, iar cadavrele animalelor au fost ecarisate”, precizează instituţia.

Gospodăria a fost plasată sub supraveghere oficială, a fost făcută dezinfecţia şi au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport.

Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă Giurgiu şi Unitatea locală de decizie din cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor Giurgiu s-au reunitpentru a adopta planul de măsuri privind controlul şi combaterea bolii.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorităţi, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA judeţene sau autorităţilor locale.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

ANSVSA precizează că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru aceştia, acest virus având, însă, impact la nivel social şi economic.

Sursa: Digi24, News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum alegem carnea pentru masa de Crăciun. Recomandările ANSVSA pentru cumpărături în perioada sărbătorilor

Cât de real e că animalele prezic cutremurele. Cercetătorii încep un studiu pe capre și câini monitorizați din spațiu

1.200 de porci de la o fermă din Sălaj vor fi sacrificați din cauza pestei porcine africane

Care sunt județele din țară unde românii au cele mai mari salarii. Ce arată cele mai noi date publicate de INS

Partenerii noștri