Singura grădină zoologică din țară unde vizitatorii pot admira Panda roșu, o specie pe cale de dispariție
Un milion de specii de animale și plante ar putea dispărea înainte de finalul secolului, din cauza schimbărilor climatice și a poluării. Iar extinderea zonelor locuite pune în pericol tot mai multe animale sălbatice, atrag atenția specialiștii, așa că e datoria oamenilor să aibă grijă de natură. Incendiile de vegetație de anul acesta, mai extinse ca niciodată în România, au distrus habitalele a mii de specii. Parte din cele salvate în timpul intervențiilor au ajuns în grădini zoologice ori sanctuare. La Brașov, de Ziua mondială a animalelor, unele au putut fi admirate la Grădina Zoologică. Iar curioșii au putut face cunoștință cu Peggy și Benjamin, singurele exemplare de Panda roșu din România.