Live

Cei care se deplasează cu trotinete electrice ar putea fi amendați și de polițiștii locali

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Mai mulţi parlamentari liberali au depus la Parlament un proiect legislativ potrivit căruia poliţia locală va putea da amenzi conducătorilor de trotinete electrice care nu respectă normele rutiere.

Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea poliţiei locale nr.155/2010 şi a fost semnată de 31 deputaţi PNL.

Potrivit proiectului, poliţia locală va constata contravenţiile şi aplica sancţiunile pentru încălcarea normelor rutiere şi de către conducătorii de trotinete electrice, nu numai de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală.

Iniţiatorii arată că prevederea este necesară pentru că în anul 2022 a fost modificat Codul Rutier, introducându-se reguli pe care utilizatorii de trotinete electrice trebuie să le respecte, scrie Agerpres. În acest sens, potrivit art. 101 din OUG 195/2002 (Codul rutier), conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe drumurile publice fără mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente în stare de funcţionare, pe timp de noapte, ori fără îndeplinirea condiţiilor tehnice minime stabilite prin regulament constituie contravenţie sancţionată cu amendă din clasa a III-a de sancţiuni.

De asemenea, aceleaşi sancţiuni se aplică şi în cazul conducerii unei biciclete sau trotinete electrice pe autostradă, nerespectarea interdicţiei de trecere la culoarea roşie a semaforului, a semnalelor agentului de cale ferată, la trecerea la nivel cu o cale ferată industrială semnalizată corespunzător ori a semnalelor şi indicaţiilor, a dispoziţiilor poliţistului rutier, nerespectarea interdicţiei privind circulaţia sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, a interdicţiei privind interacţiunea motrică directă cu un alt vehicul aflat în mers sau cu persoane aflate în acesta ori a interdicţiei privind circulaţia în interiorul sau în afara localităţilor fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante, stabilite prin regulament, sau nerespectarea obligaţiei de a circula cu viteză redusă.

Iniţiatorii arată că este nevoie de acordarea poliţiei locale a atribuţiilor de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale în domeniul trotinetelor electrice, "având în vedere pericolul la care sunt expuşi în special pietonii, dar şi ceilalţi participanţi la trafic, precum şi numărul mare al accidentelor rutiere produse din cauza utilizării acestor vehicule prin nerespectarea normelor legale".

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor este for decizional.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina pregătește o lege a demobilizării. În prezent, recruții ucraineni pot reveni în civilie doar dacă sunt răniți pe front

Ziua prizonierilor de război români, instituită pe 24 august, au decis deputații. Legea va merge la promulgare

Recalcularea pensiilor militare a fost aprobată de deputați. Amendamentul care îi majora pensia lui Nicolae Ciucă a fost retras

Cum vrea armata română să doboare dronele care survolează ilegal spațiul României. Proiect de lege MApN: „Aeronava poate fi distrusă”

Partenerii noștri