Live

THAAD, cel mai avansat sistem de apărare antirachetă, va fi desfășurat temporar la Deveselu

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/ Getty Images
Scutul antirachetă al NATO găzduit de Deveselu va fi actualizat în această vară, conform planificării. Ca urmare a aceastei actualizări - care are loc în întregul sistem al flotei ce furnizează elementele sistemului Aegis de apărare antirachetă -, în România va fi operațional temporar, pe durata desfășurării lucrărilor, sistemul american THAAD, cel mai avansat sistem de apărare antirachetă.
Foto: Gulliver/GettyImages
 
Alianța Nord-Atlantică subliniază într-un comunicat că actualizarea sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu nu presupune ca scutul să fie înzestrat cu capacități ofensive, sistemul de apărare antirachetă în România rămânând unul pur defensiv.
Actualizarea sistemului Aegis - programată de mai mult timp - face parte din conceptul american de apărare balistică flexibilă (Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea Antirachetă din Europa), anunțată în septembrie 2009, precizează NATO.
În perioada în care sistemul va fi updatat, Statele Unite își vor îndeplini angajamentele față de NATO în ceea ce privește apărarea antirachetă prin desfășurarea temporară la Deveselu a  sistemului THAAD (Terminal High Altitude Area Defense - apărare la înaltă altitudine, cel mai avansat sistem de apărare antirachetă - n.r.)

Unitatea THAAD de la Deveselu va fi sub controlul operațional al NATO, iar controlul politic îi revine Consiliului Nord-Atlantic.

Sistemul THAAD va fi operațional numai până când sistemul Aegis Ashore - care este desfășurat în România - va fi din nou online.

Actualizarea sistemului și, deci, desfășurarea sistemului THAAD ar urma să dureze câteva săptămâni. 

Așa cum presupune apărarea antirachetă a NATO, sistemul THAAD va avea în vedere potențiale amenințări din afara spațiului euroatlantic. NATO reamintește că sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore este strict defensiv. 

Acordul dintre România și SUA privind amplasarea scutului antirachetă de la Deveselu a fost semnat în 2011, iar din mai 2016, scutul este operațional.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

POLITICO: România a fost considerată mult timp un aliat de încredere al NATO. Acest lucru s-ar putea schimba acum

Ce spune NATO despre noua rachetă folosită de Rusia în Ucraina

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Rusia susține că NATO vrea să transforme Moldova într-o bază logistică pentru aprovizionarea armatei ucrainene

Partenerii noștri