VIDEO. Cum arată noile tramvaie PESA de la Iași. Sunt dotate cu sisteme de numărare a călătorilor și porturi USB
După 40 de ani, Iașiul are tramvaie noi. Doar două, deocamdată. Sunt aduse din Polonia și fac parte dintr-un lot de 16 care vor fi livrate până la sfârșitul acestui an. Prețul este de aproape 2 milioane de euro bucata.
Momentul în care un șofer din Iași virează la stânga și este lovit în plin de tramvai
Copiii nevoiași îl așteaptă pe Moș Crăciun. 10.000 dintre ei vor primi daruri cu ajutorul unui preot din Iași
O roată în derivă, desprinsă de la un tir, a făcut slalom printre mașini, în Iași
Concurență mare la rezidențiat. Jumătate dintre candidați vor ajunge șomeri
Postul Crăciunului a devenit un lux. Cu cât s-au scumpit legumele față de anul trecut
Accident grav în Iași cu 16 persoane implicate, dintre care 14 copii: două persoane au fost rănite. Poliția a deschis dosar penal
Prezență peste așteptări la racla Sfintei Parascheva. Zeci de mii de oameni așteaptă la coadă pentru a se închina la moaște
Cozi de kilometri pe străzile din Iași, cu ocazia pelerinajului de Sf. Parascheva
Pelerinajul de Sfânta Parascheva, mană cerească pentru afacerile din Iași
"Primele garnituri de tramvaie noi au sosit în această dimineaţă în oraşul nostru. Este o etapă importantă din strategia mea de a moderniza şi dezvolta transportul public de călători. E un adevărat moment istoric, deoarece au trecut aproape 45 de ani de la ultima achiziţie de tramvaie noi. Am semnat contractul de achiziţie a celor 16 tramvaie PESA în aprilie 2020. Valoarea contractului este de circa 163 de milioane de lei, adică aproximativ 33,1 milioane de euro, ceea ce înseamnă 2,06 milioane de euro pentru fiecare tramvai", scrie primarul Iaşiului, Mihai Chirica, pe pagina sa de Facebook.
Capacitatea de transport totală a noilor tramvaie este de 230 de locuri şi au dotări moderne: aer condiţionat, instalaţie de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de supraveghere video interior şi exterior, echipament pentru anunţuri vocale exterioare în staţii pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere, instalaţie electrică a echipamentelor de ticketing şi o instalaţie de informare a călătorilor atât la interior, cât şi la exterior, sistem de numărare a călătorilor prin senzori video inteligenţi 3D.
"Achiziţia tramvaielor PESA este făcută cu ajutorul fondurilor europene, ocazie cu care vreau să aduc mulţumiri Comisiei Europene, precum şi constructorului polonez pe care l-am vizitat la începutul acestui an şi care şi-a ţinut promisiunea faţă de oraşul nostru de a le livra cât mai repede", mai spune primarul Mihai Chirica prin intermediul aceleiaşi postări.
Municipiul Iaşi va beneficia şi de 16 tramvaie Bozankaya, contract în valoare de circa 168 de milioane de lei, 20 de autobuze electrice Solaris de 12 metri, al cărui contract de furnizare este în valoare de aproximativ 67 de milioane de lei, şi 24 de autobuze electrice de 10 metri, pentru care se vor cheltui aproape 65 de milioane de lei. Astfel în parcul celor de la Compania de Transport Public vor ajunge 76 de mijloace de transport electrice, în valoare totală de aproximativ 462 de milioane de lei.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News