Live

Peste 400 de urși vor fi uciși în 2024 și 2025. Klaus Iohannis a promulgat legea

Data actualizării: Data publicării:
Iohannis a promulgat legea cu masuri de gestionare a ursilor. Foto: Guliver/GettyImages

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea care prevede măsuri de gesionare a populației de urși. Intervenţiile legislative vizează prevenirea atacurilor asupra populaţiei şi a pagubelor cauzate de atacurile de urs, prin aprobarea uciderii pentru anii 2024-2025 a unui număr de 426 de urși bruni, care reprezintă baremul de prevenţie la nivel naţional şi a unui număr de 55 de urși bruni, care reprezintă gradul de intervenţie la nivel naţional.

Astfel, actul normativ promulgat de către șeful statului completează legea 407/2006 și modifică ordonanţa de urgenţă 81/2021.

„Recoltarea exemplarelor de urs se realizează după obținerea autorizației de mediu pentru recoltare/capturare eliberată de către autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului competentă, conform ordonanței de urgență a Guvernului 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin legea  265/2006, cu modificările și completările ulterioare”, mai prevede legea.

Actul normativ mai are în vedere o creștere a numărului de puncte CIC de la 350 la 400. Punctele CIC reprezintă pragul minim de la care trofeele de vânătoare evaluate sunt reţinute în patrimoniul naţional.

„Pentru menţinerea echilibrului între categoriile de vârste şi sex, precum şi pentru protejarea exemplarelor dominante este interzisă recoltarea exemplarelor a căror blană depăşeşte 400 puncte CIC, precum şi a femelelor însoţite de pui cu vârsta sub 2 ani”, mai arată sursa citată.

În situația în care din orice motive sunt recoltate exemplare a căror blană a fost evaluată la mai mult de 400 puncte C.I.C., la care pot fi adăugtate maximum 5% din punctajul obținut, atât blana, cât și craniul aparținând exemplarului în cauză, preparate de către gestionar, sunt predate structurii teritoriale de specialitate a Gărzii Forestiere Naționale în a cărei rază de activitate se încadrează locul unde s-a desfășurat acțiunea de recoltare și rămân în proprietatea publică a statului.

„Craniul și blana exemplarelor de urs recoltate se evaluează conform metodologiei prevăzute de Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 418/2005 pentru aprobarea metodologiei de evaluare a trofeelor de vânat, în conformitate cu metodologia Consiliului Internațional de Vânătoare și Protecție a Vânatului, denumit în continuare C.I.C., în termen de 3 zile lucrătoare de la recoltare”, mai prevede legea promulgată de președintele Iohannis. 

Totodată, evaluarea este realizată de către o comisie stabilită la nivelul structurii teritoriale a Gărzii Forestiere Naționale pe a cărei rază de activitate
se află fondul cinegetic din care a fost realizată uciderea.

„După evaluare blana se restituie gestionarului iar pentru fiecare craniu de urs evaluat gestionarul va achita la structura teritorială a Gărzii Forestiere Naționale, un tarif în funcție de punctajul C.I.C. stabilit, după cum urmează: a) până la 54 puncte C.I.C. – echivalentul a 300 euro; b) între 54,1 și 60 puncte C.I.C. – echivalentul a 500 euro; c) peste 60,1 puncte C.I.C. – echivalentul a 700 euro”, potrivit sursei menționate.

Sumele prevăzute mai sus vor fi achitate în lei, la cursul de schimb valutar stabilit de BNR, din ziua efectuării plății, nu sunt purtătoare de TVA și sunt virate la bugetul de stat.

„În vederea realizării unei baze de date la nivel național privitoare la populația de urs brun din România și a stării de sănătate a acesteia, gestionarii fondurilor cinegetice care au recoltat exemplare de urs brun în baza prezentei ordonanțe de urgență au obligația să recolteze probe biologice de la exemplarele recoltate în vederea realizării unor analize genetice specifice și să transmită spre stocare în banca de probe națională existentă la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” – Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare și Experimentare – Producție Brașov, Secția Cinegetică”, mai stipulează actul normativ.

Gestionarii asigură, pe propria cheltuială, recoltarea de probe și transmiterea acestora către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” – Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare și Experimentare-Producție Brașov, Secția Cinegetică, în vederea efectuării analizelor genetice.

Autoritatea centrală care răspunde de vânătoare realizează, cel puțin din 2 în 2 ani, un studiu privind evoluția populației de urs brun în România.

Legea mai prevede că, „începând cu anul 2026, numărul de exemplare de urs brun care reprezintă nivelul de prevenție și repartiția pe județe și fonduri cinegetice
se face până la data de 15 mai a fiecărui an, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de vânătoare pe baza Studiului privind analiza probelor genetice, stabilirea numărului minim de indivizi la nivel național, a diversității genetice și a structurii populaționale, realizat de autoritate.”.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare aprobă regulamentul privind alocarea, la cerere, a exemplarelor de urs brun prevăzute de ordonanța de urgență a Guvernului 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora.

Pe 6 noiembrie 2023, Senatul a adoptat această lege în calitate de prim for sesizat, iar votul decizional al Camerei Deputaților a fost dat pe 15 iulie a.c.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce consecințe poate avea pentru Netanyahu mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Peste 200.000 de bucureșteni nu au instalate încă astfel de aparate

Promovarea modului de viață fără copii a fost interzisă prin lege în Rusia. Care sunt amenzile

Klaus Iohannis a promulgat legea privind achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Partenerii noștri