O rachetă antigrindină a căzut în curtea unei case din Vrancea
O rachetă antigrindină a căzut, ieri, într-o curte din comuna Biliești, informează Monitorul de Vrancea.
Proiectilul de aproximativ 50 de centimetri a căzut la câțiva metri de o locuință, pe o zonă betonată, iar incidentul nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale.
Este pentru a doua oară când o rachetă antigrindină cade în aceeași curte din Biliești. Primul incident s-a petrecut în urmă cu câțiva ani, iar atunci racheta a căzut la 50 de metri de casă, în grădină.
Proprietarul casei a chemat poliția, iar la fața locului au sosit și reprezentanţii Centrului Antigrindină de la Focșani, care au preluat resturile proiectilului.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News