Live

Bilanțul operațiunii „Jupiter”. 1.000 de percheziții au fost desfășurate în nicio săptămână

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Poliția Română

Poliția Română a anunțat că, în cea de-a cincea zi a operaţiunii Jupiter, coordonată de Parchetul General, vineri se desfăşoară 13 acţiuni operative complexe, care implică efectuarea a 77 de percheziţii în toată ţara. Pe parcursul acestei săptămâni, au fost desfășurate de către autorități peste 1.000 de percheziții.

Astfel, Poliţia Română a transmis, într-un comunicat de presă, că activităţile sunt efectuate în cadrul unor dosare ce vizează deturnări de licitaţii publice, evaziune fiscală, contrafacere, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, contrabandă, infracţiuni silvice.

Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

De la debutul operaţiunii „Jupiter”, au fost efectuate peste 1.000 de percheziţii, în contextul unor acţiuni de mare amploare de combatere a infracţionalităţii.

Istoricul operațiunii „Jupiter”

Operațiunea „Jupiter” marchează un moment de referință în lupta autorităților române împotriva infracționalității, cu peste 1.000 de percheziții desfășurate pe parcursul săptămânii, precizează IGPR.

Cea mai amplă operațiune coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) subliniază angajamentul ferm al statului pentru protejarea intereselor economice și pentru întărirea siguranței cetățenilor. Colaborarea impecabilă între structurile judiciare și forțele de ordine a demonstrat importanța unei acțiuni bine coordonate, descurajând orice tentativă de încălcare a legii.

In a cincea zi a masivei operațiuni „Jupiter”, coordonate de PICCJ și IGPR, se desfășoară 13 acțiuni operative. Sunt efectuate, vineri, 77 de percheziții, și sunt emise 6 mandate de aducere în diverse orașe din țară.

Aceste acțiuni vizează combaterea evaziunii fiscale, spălării banilor și fraudelor în achiziții publice. Sunt avute în vedere si infracțiuni de contrabandă, infracțiuni privind dreptul de proprietate intelectuală sau de mediu.

„În acest context, astăzi, 25 octombrie 2024, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și SICE DGPMB înseamnă Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) pun în executare 4 mandate de percheziție (în municipiul București) și 5 mandate de aducere într-un dosar privind infracțiuni de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 4.728.974 lei.

În fapt, se retine că în perioada 25.10-2015 - 25.03.2017, suspecții, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale având ca obiect comerțul cu amănuntul, au omis să evidențieze în contabilitate și să declare în cuprinsul a 11 declarații fiscale obligatorii veniturile în cuantum de 15.449.337 lei, venituri ce proveneau din comercializarea pe teritoriul național a bunurilor achiziționate prin 39 de operațiuni de import, având ca obiect mărfuri generale (în special articole textile) realizate de către societate în perioada 20.08.2015 - 25.10.2016, cu consecința prejudicierea bugetului de stat cu suma de 4.728.874 lei, din care 2.948.182 de lei reprezentând TVA și 1.780.792 de lei reprezentând impozit pe profit”, spune sursa citată.

  • Într-o altă cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și SICE Sector 3 pun în executare 4 mandate de percheziție (în municipiul București) într-un dosar privind infracțiuni de evaziune fiscală.

„Se reține că în perioada mai 2014 – februarie 2017, asociatul unic și administratorul unei societăți comerciale ce activa în domeniul intermedierii comerțului de unelte/scule, a înregistrat în mod repetat în evidențele contabile ale societății și a declarat organelor fiscale un număr de 58 facturi fiscale care atestau operațiuni economice fictive de achiziții mărfuri și servicii în valoare totală de 9.861.417,67 lei de la doi furnizori, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 3.080.441 lei, constând în 1.800.295 lei valoare TVA și impozit pe profit în valoare de 1.280.146 lei , după cum urmează:

În perioada iunie 2014 – februarie 2017, a înregistrat în evidențele contabile ale societății și a declarat către organele fiscale, achiziții fictive de mărfuri și servicii, în valoare totală de 5.387.408,99 lei, din care 4.416.408,29 lei bază impozabilă și 970.900,7 lei, TVA conform celor de 32 facturi fiscale emise de o societate comercială;

În perioada mai 2014 – noiembrie 2016, a înregistrat în evidențele contabile ale societății și a declarat către organele fiscale, achiziții fictive marfuri și servicii, în valoare totală de 4.474.008,68 lei, din care 3.644.617,90 lei, bază impozabilă și 829.394,78 lei, TVA conform celor de 26 facturi fiscale emise de A.G.I. SRL.

Tribunalul București a dispus și un sechestru

Prin ordonanța din data de 24.10.2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale suspectului până la concurența sumei de 3.080.441 lei, constând în prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul cauzei”, conform sursei amintite.

Ce alte acțiuni ale poliției au fost în țară

  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și SICE Dâmbovița pun în executare 12 mandate de percheziție (Dâmbovița-11, Iași-1) într-un dosar privind infracțiuni de deturnare a licitațiilor publice.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și SICEF Constanța pun în executare 6 mandate de percheziție (Constanța-4, Iași-2) și un mandat de aducere în două dosare privind infracțiuni de evaziune fiscală și înșelăciune.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc și SICE Harghita pun în executare 3 mandate de percheziție (în jud. Harghita) într-un dosar privind infracțiuni de contrafacere, reținându-se că făptuitoarea deţine şi comercializează fără drept mai multe tipuri de detergenţi din categoria mărcilor înregistrate, cum ar fi Ariel şi Lenor, existând suspiciunea că acestea nu sunt originale, ci provin din activităţi ilicite de contrafacere.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și SICE Alba pun în executare 3 mandate de percheziție (Alba-2, Buzău-1), în două dosare privind infracțiuni de evaziune fiscală și contrafacere, reținându-se că o persoană comercializează pe rețele de socializare parfumuri contrafăcute purtând însemnele unor mărci notorii precum: Armani, Paco Rabanne, Dior.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și SICE Timiș pun în executare 9 mandate de percheziție (în jud. Timiș) într-un dosar privind infracțiuni de evaziune fiscală și de mediu. Se reține că două societăți comerciale implicate în fabricarea betonului și colectarea deșeurilor nepericuloase nu evidenţiază în documente legale operaţiunile comerciale și veniturile realizate, diminuând astfel taxele datorate statului. De asemenea, una dintre societăți execută activități miniere fără permis, excavând agregate minerale pe care le comercializează sau le folosește ilicit, fără a plăti redevenţa la bugetul de stat.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, împreună cu polițiștii din cadrul I.P.J. Maramureș - S.A.E.S.P., pun în executare 6 mandate de percheziție domiciliară într-un dosar privind infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj cinegetic. Se reține că în perioada aprilie-mai 2024, suspectul a împuşcat un exemplar din specia cerb - femelă, fără a deţine autorizaţie de vânătoare.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, împreună cu polițiștii din cadrul I.P.J. TELEORMAN - S.A.E.S.P., pun în executare 1 mandat de percheziție domiciliară într-un dosar privind infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, împreună cu polițiștii din cadrul I.P.J. TELEORMAN - S.A.E.S.P., pun în executare 1 mandat de percheziție domiciliară într-un dosar privind infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad, împreună cu polițiștii din cadrul I.P.J. Hunedoara - S.A.E.S.P., vor pune în executare un mandat de percheziție domiciliară, într-un caz care implică cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Dărăbani, împreună cu Structura de Ordine Publică Botoșani și Poliția Orașului Dărăbani, vor efectua 18 percheziții domiciliare pe raza orașului Dărăbani, în cadrul a trei dosare penale ce vizează infracțiuni de contrabandă cu țigări.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni, împreună cu Structura de Ordine Publică Mureș – Biroul pentru Prevenirea și Combaterea Faptelor de Fraudă Forestieră, vor efectua 9 percheziții domiciliare pe raza orașului Târnăveni și în comuna Nahnea, într-un dosar privind infracțiuni silvice.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Poliția Română anunță că a confiscat în ultimele trei luni peste 37 de tone de petarde și artificii

Ce au găsit polițiștii la perchezițiile efectuate pentru destructurarea unui grup infracțional specializat în trafic de migranți

Partenerii noștri