Ordinul prin care se pot cumpăra antibiotice fără rețetă nu va fi retras. Ce produse pot fi eliberate de farmacii în sistem de urgență
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii Adriana Pistol a declarat că antibioticele care vor fi eliberate pentru situaţii de urgenţă, pentru 48 de ore, sunt cele de primă intenţie. Ordinul care monitorizează prescrierea şi raportarea eliberării medicamentelor antibiotice şi antifungice de uz sistemic nu va fi retras, informează News.ro.
Adriana Pistol a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că există riscul ca rezistenţa antimicrobiană să devină prima cauză de mortalitate la nivel mondial.
„Problema rezistenţei la antibiotice reprezintă o mare problemă de sănătate publică. Mulţi dintre specialiştii de sănătate publică o consideră, dacă nu vom interveni, că va produce viitoarea pandemie. Atât de multe cazuri sunt înregistrate la nivel global. Se pare, conform estimărilor pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a făcut, că există foarte mari şanse, cu ghilimelele respective, ca rezistenţa antimicrobiană să devină prima cauză de mortalitate, estimându-se undeva la peste 10 milioane de decese. Deci este timpul să acţionăm”, a afirmat secretarul de stat.
Farmacistul poate decide eliberarea unui tratament de urgență cu antibiotice
Adriana Pistol a explicat că acest ordin nu face decât să ajute la monitorizarea consumului de antibiotice în sistem ambulator.
„Prin urmare, acest ordin al ministrului Sănătăţii nu face decât să ajute la monitorizarea consumului de antibiotice în sistem ambulator. Pe sistemul spitalicesc acest lucru este posibil având date de la Casa Naţională de Sănătate. Nu face altceva decât să impună o raportare a antibioticelor eliberate pe coduri de boală, ca să înţelegem de ce este nevoie şi pentru ce tip de îmbolnăvire sunt utilizate aceste antibiotice. Raportarea este uzitată, nu este nimic nou pentru farmaciile care eliberează aceste antibiotice. Termenul de implementare a acestei raportări pentru setarea softurilor deja existente în fiecare farmacie este de 60 de zile şi, în plus, acest ordin mai aduce după sine şi posibilitatea ca farmacistul, într-o situaţie de urgenţă în care ne aflăm, în weekend, în zilele libere legale, pacientul să aibă o nevoie posibilă, urgentă pentru un tratament cu antibiotice, să poată decide dacă îi oferă pentru 48 de ore un antibiotic”, a mai afirmat Adriana Pistol.
Lista antibioticelor ce pot fi eliberate fără rețetă are 20 de produse
Ea a adăugat că nu poate fi eliberat orice antibiotic, ci doar 20 de produse din cele peste 80 aflate în anexa ordinului.
„Nu orice fel de antibiotic, în schimb. Dacă până acum era posibil pentru situaţii de urgenţă să se elibereze orice tip de antibiotic, acum există o listă restrânsă de numai 20 de produse. Nu toate antibioticele dintre cele 82 existente în anexa Ordinului pot fi eliberate pentru 48 de ore. Doar 20 dintre acestea. Numai din prima linie. Dacă se impune un alt fel de tratament, cu un alt antibiotic, recomandăm pacienţilor şi farmaciştilor să îndrume pacientul către unităţile sanitare în vederea tratamentului”, a transmis Adriana Pistol.
Ea a menţionat că prin acest ordin există un model de reţetă şi nu este nevoie de cine ştie ce formular.
„Prin acest ordin, ca să clarificăm ceea ce se spune, există un model de reţetă. Nu este nevoie de a folosi cine ştie ce tipizat, formular. Ceea ce este cel mai important este ca pe reţetele pe care le avem astăzi la îndemână, ca medici, să trecem informaţiile care sunt solicitate în acel model despre antibioticele pe care le prescrie, respectiv codul de boală, durata administrării şi aşa mai departe. Pentru eliberarea în regim de urgenţă vreau să vă comunic că există o procedură care a fost elaborată de Colegiul Farmaciştilor şi pe care farmaciştii o cunosc, antibioticele nefiind singurele medicamente care se eliberează în regim de urgenţă şi care nu s-a schimbat cu nimic, poate fi aplicată ca pentru celelalte medicamente”, a explicat secretarul de stat.
De ce nu va fi retras ordinul Ministerului Sănătății
Adriana Pistol a fost întrebată dacă va fi retras acest ordin.
„Nu vom retrage acest ordin. Tocmai cred că v-am făcut o pledoarie suficient de convingătoare că acest ordin este mai mult decât necesar. (…) Antibioticele care se eliberează pentru situaţii de urgenţă de 48 de ore sunt cele de primă intenţie, adică cele cel mai puţin susceptibile să ducă la rezistenţă antimicrobiană. Nu se vor elibera, conform acestui ordin, cele care duc la rezistenţa antimicrobiană”, a răspuns Adriana Pistol.
Ea a mai fost întrebată ce părere are despre afirmaţiile farmaciştilor care susţin că acest ordin ar putea pune în pericol bolnavii deoarece, dacă un antibiotic se eliberează pentru 48 de ore şi vine un pacient vineri seara, duminică seara ar putea să rămână fără tratament şi în acest mod apare rezistenţa la antibiotice.
„Întâi de toate, ce se eliberează pentru 48 de ore sunt antibiotice de primă intenţie: tetraciclina, ampicilina, biseptol. Aţi mai auzit de medicamentele astea? Vă aduceţi aminte din copilărie? Nu sună ca cele pe care le utilizăm acum într-o cantitate foarte mare. În această situaţie, aceste antibiotice de primă linie sunt cele mai puţin susceptibile să ducă la rezistenţa antimicrobiană. Asta este o parte a răspunsului. A doua parte a răspunsului: dacă pacientul în continuare nu se simte bine, el trebuie să ajungă la medic. Poate să rămână duminică seara, dar luni dimineaţă ar trebui să ajungă la medic, pentru că pacientul, ca şi farmacistul bănuieşte în momentul în care i-a eliberat în situaţii de urgenţă, bănuieşte, pe baza simptomelor pe care persoana respectivă le are, că ar putea fi diagnosticul X, Y, administrează acest antibiotic, dar certitudinea o vom avea numai dacă mergem la consult a doua zi”, a mai declarat Adriana Pistol.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News