Live

La 14 septembrie am putea avea peste 1.800 de cazuri noi de coronavirus pe zi, avertizează epidemiologul Emilian Popovici

Data publicării:
Mască de protecție. Foto; Guliver/GettyImages

641 noi cazuri au fost raportate în ultimele 24 de ore, astfel că în România s-a depășit pragul de 34 de mii de îmbolnăviri. 21 români și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore, un nou bilanț îngrijorător, chiar în ziua în care Guvernul prelungește starea de alertă. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a declarat la Digi24 că dacă rata de reproducere a infecțiilor se va menține la nivelul de 1,1 atunci la 14 septembrie vom avea 1.880 de noi cazuri pe zi, iar la terapie intensivă ar putea exista 1.149 de persoane, față de 248 câte sunt în prezent.

„În niciun caz nu ar trebui să ne relaxăm, pentru că mergem către o țintă care a fost proiectată de biostatisticianul Valentin Pârvu încă de acum vreo două luni, când, a precizat acesta, la un număr bazal de reproducere de 1,1 în data de 14 august este posibil să ne confruntăm cu aproximativ 800 de infecții noi pe zi. Iată că treptat-treptat, în ultima perioadă ne-am apropiat de această predicție. Vorbim de biostatistică. Are o valoare de predictibilitate indiscutabilă. Este foarte probabil ca proiecțiile să fie atinse”, a explicat dr. Emilian Popovici.

Același biostatistician a făcut acum o nouă proiecție pentru data de 14 septembrie, care ne arată că dacă ne vom meține pe trendul de 1,1 pentru numărul bazal de reproducere, este probabil ca la acea dată să ne confruntăm chiar cu 1.880 de cazuri noi pe zi și cu o cifră „zdrobitoare” și la terapie intensivă - în jur de 1.149 de pacienți, a anunțat Emilian Popovici, miercuri, la Digi24.

„Este extrem de important să conștientizăm măsurile acestea de protecție și să le luăm, pentru că altfel, acest virus nu ne va ierta”, a avertizat epidemiologul. „Este ca și când am sta cu geamurile și cu ușile deschise la casă și ne-am mira că intră hoțul în casă, că ne mai fură și ne-am mai și supăra!” - a spus Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie.

Urmăriți-i întreg comentariul în materialul video de mai jos:

Editor: Luana Păvălucă

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bebeluş de 2 luni a murit din cauza COVID-19

Un al 7-lea val de COVID ar putea veni în toamnă, spune Alexandru Rafila

Peste 9.300 de cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore. Aproape 4.000 de pacienți internați, peste 600 sunt minori

Un vaccin adaptat, mai eficient împotriva variantei Omicron, ar putea apărea la toamnă

Partenerii noștri