Numărul de cazuri noi de coronavirus rămâne ridicat. Record de testări, în ultimele 24 de ore. Alte 21 de persoane au murit

Data actualizării: Data publicării:
ilustrație 3D coronavirus
Foto: Getty Images

În ultimele 24 de ore au fost 641 de cazuri din 18.440 de teste. Până astăzi, 15 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 34.226 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24155 au fost externate, dintre care 22.049 de pacienți vindecați și 2.106 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 727 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Până astăzi, 1952 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 14.07.2020 (10:00) – 15.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 21 decese (15 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Mehedinți, București, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman și Timiș.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la  persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 641 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 248 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 886.918 de teste. În ultimele 24 de ore au fost făcute 18.440 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 490 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1109 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1298 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 335.610 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

 În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.136   de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 115 în Franța, 2.275 în Germania, 125 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  105 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 5 în Grecia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 157 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretele întunecate din munții dacilor care l-au înfiorat pe Ceaușescu: ce căutau rușii și nemții în...
Digi FM
"Mi-a fost încălcat flagrant dreptul la apărare. Nu trebuie să eliberez nicio casă". Oana Zăvoranu, reacție...
Pro FM
De Halloween nici nu a mai trebuit să se costumeze. Bianca Censori, aproape goală la o petrecere, Kanye West...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Ce este „Şah Hai Mas”, mâncarea cerută de premierul Ciolacu la întâlnirea cu romii
Newsweek
Eșec la Casa de Pensii. Care pensionari iau în noiembrie pensie mai mică decât au contribuit?
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Soția lui Bruce Willis reînvață să trăiască alături de actorul care se degradează pe zi ce trece: "Aveam...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani