Live

Investigațiile medicale vor fi decontate și după epuizarea plafonului, în cazul anumitor pacienți

Data publicării:
Foto: Guliver/ Getty Images

​O parte dintre pacienții cu boli cronice vor avea acces la investigații decontate, efectuate la cel mult 5 zile lucrătoare de la solicitarea acestora. Acest lucru va fi posibil chiar și după epuizarea plafonului lunar pentru servicii medicale, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate joi.

Bolnavii cu COVID-19, precum și cei cu o boală cronică gravă, precum cancer, diabet, boală cardiovasculară, boli rare - ar urma să aibă acces la investigații decontate, efectuate în regim ambulatoriu, îmaximum 5 zile lucrătoare de la solicitarea acestoraMinisterul Sănătății susține că a găsit soluția pentru ca acest lucru să fie posibil inclusiv după epuizarea fondurilor lunare contractate. Sumele contractate inițial se vor suplimenta prin acte adiționale

Ordonanța de Urgență în acest sens a fost adoptată joi de Guvern, la propunerea Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

„Investigațiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu COVID-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare, precum și a pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, se efectuează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării acestora, chiar dacă furnizorul aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate a epuizat fondurile lunare contractate la momentul solicitării; pentru decontarea contravalorii acestora, sumele contractate inițial se suplimentează prin acte adiționale”, prevede Ordonanța de Urgență adoptată joi, potrivit Guvernului.

Investigațiile pot fi efectuate la orice furnizor de servicii medicale aflat în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate - de stat sau privat.

Actul normativ stabilește și o serie de măsuri pentru asigurarea neîntreruptă a decontării serviciilor medicale. De exemplu, în scopul asigurării accesului neîntrerupt la tratament al pacienților cu afecțiuni oncologice, serviciile medicale spitalicești de chimioterapie cu monitorizare, acordate în regim de spitalizare de zi, se vor acorda gratuit. Decontarea contravalorii acestora se face de casele de asigurări de sănătate, cu sume suplimentate prin acte aditionale.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Și pensiile militare sub 3.000 de lei ar putea scăpa de impozitare. Ministrul Boloș anunță o ordonanță de urgență

Guvernul va adopta OUG privind amnistia pentru firme și persoane fizice. Ciolacu: „Nu este o ordonanță a austerității”

Proiect: Guvernul speră să recupereze 8 miliarde de lei de la datornici prin amnistia fiscală. Cum pot fi anulate o parte din restanțe

SURSE: Proiectul de OUG pentru neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei are vicii de neconstituționalitate

Partenerii noștri