Video Românii nevaccinați se plâng de carantină. Călător: „Am fost nevoit să fac vaccinul, nu eram de acord”
Regulile noi de intrare în țară, de sărbători, îi trimit în carantină pe românii care nu s-au vaccinat. Cei care se întorc din afara spațiului european trebuie să rămână izolați chiar dacă sunt vaccinați. Pentru a scurta perioada, e nevoie de un test PCR. Românii care s-au imunizat și vin din spațiul UE nu au, în schimb, de suferit la revenirea în țară.
Care sunt destinațiile la modă printre români pentru „day trip-uri”
Haos pe Aeroportul Otopeni din cauza bagajelor. Sute de pasageri au așteptat ore întregi ca să le recupereze: „E inacceptabil”
Pilot TAROM, despre zborurile anulate: „Nu a fost o grevă mascată. A fost o reacţie la condiţiile pe care le avem”
Blocajul TAROM: Compania vrea să mărească salariile angajaților
Haos în aeroporturi, după ce zeci de zboruri au fost anulate sau amânate din cauza caniculei
Români blocați pe aeroport în Antalya
Popșoi: Rusia folosește Moldova ca un vas Petri
Aterizare cu emoții: Un Boeing 747 al Lufthansa țopăie pe pistă înainte ca piloții să decidă ridicarea în aer a aeronavei
Experiment Digi24. O călătorie cu avionul de la București la Viena fără controlul pașapoartelor
La aeroportul Otopeni au aterizat primele zboruri ce au adus acasă români care au călătorit potrivit noilor reglementări. Majoritatea sunt tineri. Unii nu sunt deranjați de reguli, alții s-au declarat nemulțumiți și au recunoscut că s-au vaccinat din obligație, nu din convingere.
- Cum ți se par noile reguli de intrare în țară?
- Mi se par OK, dacă ai vaccin și test, nu mi se pare că e sfârșitul lumii, spune o tânără.
- Ți-a luat mult să faci testul?
- Nu. Testul l-am făcut, în 24 de ore am avut rezultatul.
- Cum e pentru cei nevaccinați, că trebuie să stea în carantină?
- Da, nasol, am văzut că era coadă mare, cred că sunt destul de mulți nevaccinați.
***
- Am făcut testul să putem călători, spune un tânăr.
- Eșți vaccinat?
- Da.
- Pentru cei care nu sunt vaccinați cum e?
- Nașpa, nu pot să călătorească.
***
Am întrebat și un cetățean străin:
- Ce părere aveți despre noile reguli?
- Nu știu, cred că oamenii trebuie să rămână în siguranță.
- Eșți vaccinat?
- Da.
- Ai făcut testul?
- Da.
***
- A fost din scurt că a trebuit să te testezi? l-am întrebat pe un alt tânăr.
- Nu, era normal, era de așteptat. Eu le recomand să se vaccineze, spune el.
Cei care călătoresc în România din afara UE trebuie să aibă un test negativ PCR, chiar dacă sunt vaccinați sau au trecut prin boală. Persoanele neimunizate stau însă în carantină o perdioadă de 10 zile, dacă au un test PCR, și 14 zile dacă nu dovedesc în niciun fel că nu sunt bolnavi.
Unii pasageri spun că au fost nevoiţi să se vaccineze pentru a veni în ţară de sărbători şi pentru a nu risca să stea în carantină.
- Cum vi se pare?
- Ce să zic, în pragul sărbătorilor, când te aștepți să vii la familie, e greu. Și eu am fost nevoit să fac vaccinul, nu eram de acord, dar asta este, recunoaște un tânăr cu masca sub nas.
***
- Nu cred că sunt măsuri prea aspre, mi se pare normal să ne vacccinăm, este datoria noastră. Lăsați la o parte prostiile cu cine știe ce e în vaccin, vaccinați-vă și haideți să ne trăim viața! îndeamnă un alt pasager. Și-au asumat riscul, dacă știi că vii în țară și nu ai vaccin, îți asumi riscul să stai în carantină. Dacă vor să stea în casă 14 zile, n-au decât! adaugă el.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News