Pompierii care au intervenit la incendiile din Grecia revin în țară cu două zile mai devreme după ce focarele au fost aduse sub control
Pompierii români care au luptat cu incendiile uriașe de vegetație din Grecia se întorc luni în România. Cu două zile mai devreme decât era plănuit, pentru că incendiile au fost aduse sub control.
Un mal de pământ s-a prăbușit peste patru muncitori
Incendiu puternic într-un bloc din Sectorul 3 al Capitalei. Două persoane au fost evacuate
Incendiu puternic în interiorul fabricii Moldomobila din Iași
O ambarcațiune a fost cuprinsă de flăcări pe Dunăre
Pericolul de pe acoperiș: trei din 10 case ard din cauza hornurilor defecte sau necurățate
De ce 8 suporteri FCSB au fost arestați în Grecia
Tragedie în Suceava. Un bărbat a murit în timp ce săpa o fântână
Insula grecească pe care anticii o considerau cea mai sacră dintre toate se scufundă rapid
Incendiu de amploare la Craiova
Militarii revin în țară, după ce timp de opt zile au participat la acțiunile de stingere a incendiilor din Grecia, eforturile lor fiind apreciate atât de autorități, cât și de jurnaliștii greci și de populație.
Cei 108 pompieri vor ajunge luni în jurul orei 15.3o în țară. Vor fi întâmpinați de premierul Florin Cîțu, de ministrul de Interne Lucian Bode și de șeful DSU Raed Arafat.
După ce vor participa la ceremonia organizată pentru revenirea lor în țară, pompierii se vor întoarce la detașamentele lor. În Grecia au fost prezenți pompieri din Oradea, Sălaj, Argeș, Buzău și București.
În timpul intervențiilor pentru stingerea focarelor din Grecia, pompierii români au fost nevoiți să îndure temperaturi de până la 60 de grade Celsius. Din fiecare tură făceau parte câte 60 de salvatori.
Ei au acționat în insula Evia, puternic afectată de incendii.
În urmă cu trei zile, purtătorul de cuvânt al pompierilor eleni a anunțat că în Grecia nu mai există niciun front activ, ci doar câteva focare răzlețe.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News