Live

Victor Ponta: Nu voi candida la prezidenţiale în 2019

Data publicării:
Victor Ponta vorbește despre centrul amenajat de Guvern la Uzlina.

Fostul premier Victor Ponta a admis, luni seară, că îşi va asuma preşedinţia Partidului Pro România, însă a precizat că nu va candida la alegerile prezidenţiale din 2019.

Foto: InquamPhotos/George Călin

Victor Ponta și-a manifestat, într-o emisiune la Realitatea TV, satisfacţia publică faţă de decizia de achitare dată de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul "Rovinari-Turceni", în care a fost acuzat de fapte de corupţie, susţinând că aceasta îi permite să se concentreze la viitor.

„Da, voi fi liderul acestei formaţiuni politice (n.r. - Pro România). În 2019 nu voi candida. M-am grăbit în 2014 şi nu vreau să fac aceeaşi greşeală de două ori. Voi susţine pe altcineva”, a afirmat Ponta.

El recunoaşte că în ziua în care s-a pronunţat sentinţa în dosarul său a avut emoţii şi că această decizie a contat enorm pentru viaţa sa şi a familiei sale.

„Nu am fost achitat pe o modificare de lege făcută acum sau pe decizia Curţii Constituţionale. Eu nu am legătură cu decizia pe abuz în serviciu. Decizia a fost dată în unanimitate de cele trei judecătoare de la Înalta Curte. Absolut toţi, şi prieteni, şi duşmani, care s-au uitat pe acele acuzaţii au înţeles că au fost nişte acuzaţii formulate greşit despre lucruri care nu se susţin, dar am trecut de cei trei ani de deşert. Am văzut ce duşmani am, am învăţat şi acum cred că pot să continui partea de activitate publică prin nişte lecţii pe care le-am învăţat în aceşti ani. Frustrarea este cu atât mai mare când ştii că eşti acuzat pe nedrept”, a adăugat Victor Ponta. 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD discută despre excluderea din partid a lui Victor Ponta. Ce alte teme vor mai aborda social-democrații, în ședința de azi

Ce se ferește să spună clar presei din România recunoaște în Financial Times: Victor Ponta îl votează pe Călin Georgescu

Antonescu, acuzații la adresa lui Ponta: Când faci milioane din consultanță cu firme turcești sau sârbești, te interesează mai puțin UE

Victor Ponta: „Nu o voi vota pe Elena Lasconi, nu e pregătită să fie președinte.” Ce spune despre Călin Georgescu

Partenerii noștri