Live

PSD cere din nou reglementarea prețurilor la energie și gaze și acordarea de vouchere pentru consumatorii vulnerabili

Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Partidul Social Democrat cere reluarea discuțiilor în coaliția de guvernare pe tema reglementării prețurilor la energie și gaze pe o perioadă limitată, potrivit unui comunicat al partidului.

PSD va propune în coaliţie rediscutarea în regim de urgenţă a propunerii sale iniţiale pentru reglementare a pieţei de energie pentru o perioadă limitată, arată comunicatul de presă al partidului.

Scopul acestei soluţii este să se pună capăt tranzacţiilor speculative cu energie, iar operatorii serioşi din acest sector să poată funcţiona eficient în condiţii comerciale predictibile.

Iniţiativa PSD are loc în contextul în care mai multe companii din acest domeniu şi-au manifestat deschiderea către o formulă de reglementare a pieţei pe o durată determinată, care să asigure stabilitatea preţurilor de tranzacţionare.

Încă de la începutul crizei energetice PSD a susţinut că revenirea la o piaţă reglementată, pentru o durată limitată de timp, reprezintă calea cea mai sigură pentru combaterea speculei şi protejarea cetăţenilor şi a economiei naţionale.

Potrivit sursei menţionate, o altă propunere a PSD, enunţată încă din luna ianuarie 2022, şi care va fi reluată în coaliţie, este utilizarea fondurilor europene disponibile pentru acordarea de vouchere de energie consumatorilor vulnerabili, astfel încât să se evite procedurile birocratice şi să se asigure o protecţie reală pentru această categorie.

PSD aminteşte că, tot la iniţiativa social-democraţilor, actualul Guvern a aplicat deja această soluţie de utilizare a fondurilor europene pentru o serie de măsuri de sprijin ţintite către categoriile sociale cele mai vulnerabile, exemplul cel mai relevant fiind cel al tichetelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”, conchide comunicatul partidului.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gazprom a anunțat sistarea gazelor către Republica Moldova de la 1 ianuarie

Revoluția energetică a României: bilanț 2024 & perspective 2025

Nu mai e timp: Slovacia, Cehia și Austria, fără gaze din Rusia pentru că tranzitul prin Ucraina nu a fost prelungit. Anunțul lui Putin

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, acuză PSD de șantaj și presiuni asupra membrilor de partid. Reacția lui Marcel Ciolacu

Partenerii noștri