Live

Ponta: Toader a fost mereu prezentat ca un profesor universitar. Acum mă aștept să aud că e mason, securist

Data actualizării: Data publicării:

Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, la Digi24, că remanierea ar trebui făcută „într-un mod de colaborare, nu de conflict”, iar schimbarea miniștrilor înseamnă o tulburare a instituțiilor, ce creează un haos. Un ministru interimar la Fonduri Europene înseamnă că România poate pierde bani, amintește fostul premier.

„Miniștrii nu-i schimbi așa cum schimbi cămașa, pentru că înseamnă o tulburare a instituțiilor pe care ei le conduc. De ce i-au schimbat? Nu cred că a înțeles cineva care a fost supărarea. Un haos care ține de guvernare. Vorbesc de faptul că Guvernul nu e al domnului Dragnea, nici a PSD, ci al României. Când creezi o criză e bine să fie de cât mai mică durată. Singura imagine e o guvernare haotică”, spune Victor Ponta.

„Toader a fost tot timpul prezentat ca un profesor universitar. Peste noapte, mă aștept să aud că e mason, securist, satul paralel ș.a.m.d. Stabilitatea e importantă. Dacă schimbi ceva, explici oamenilor de ce schimbi, așa iar aveam 3 ministere interimare. Un ministru la Fonduri Europene, cred că e al treilea, al patrulea ministru, acum iar toată lumea stă si nu lucrează, iar banii îi pierdem”, precizează Ponta.

„Mă uitam la propunerile de ministri care sunt făcute. Birchall oricum nu făcea nimic. De ce atât de mulți miniștri? Dacă voia o restructurare, poți să vii cu 15 miniștri, poți să reduci aparatul birocratic. Când dai multe ministere, e ca să multumești ca logică politică. Acum e doar PSD, cei de la Alde nu se implică”, adaugă Ponta.

„Eu cred că ce s-a deformat cel mai tare - e de vină Dăncilă - nu poți să bagi în cap oamenilor că partidul decide. Nu-i adevărat. Decide prim-ministrul, guvernul e al României. Doamna prim-ministru a acceptat această poziție. Responsabilitatea e față de toată lumea”, declară fostul premier.

„În Pro Romania suntem 23, chiar dacă nu suntem recunoscuți, dar măcar avem dreptul să votăm. Categoric faptul că există Pro România, nu mai există o majoritate clară. Negocierile cu UDMR au eșuat pentru că ei sunt foarte pragmatici, ei știu că electoratul UDMR nu-l place pe Dragnea. Problema e să ai o stategie publică pe care oamenii să o înțeleagă. Nu a existat o asemenea explicație și nici nu cred că va exista”, declară Victor Ponta.

„Bănuiesc că Dăncilă înainte să-i propună pe interimari, l-a întrebat pe Iohannis și el a fost de acord. Există o noțiune de colaborare instituțională. Așa a fost făcută Constituția, sistemul democratic”, explică Victor Ponta, președintele Pro România.

PSD va numi miniștri interimari pentru portofoliile Justiției, Fondurilor Europene și Românilor de pretutindeni, după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat cele trei propuneri trimise săptămâna trecută la Cotroceni de premierul Viorica Dăncilă.

Miniștrii interimari sunt Ana Birchall, la Justiție, Eugen Teodorovici, la Fonduri Europene, și Radu Oprea, la Ministerul pentru Românii de pretudindeni. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD discută despre excluderea din partid a lui Victor Ponta. Ce alte teme vor mai aborda social-democrații, în ședința de azi

„Vor fi surprize.” Ce spune un fost judecător CCR despre data alegerilor prezidențiale

Ce spune un fost judecător constituțional despre cererile de anulare a alegerilor prezidenţiale de pe masa CCR

Ce se ferește să spună clar presei din România recunoaște în Financial Times: Victor Ponta îl votează pe Călin Georgescu

Partenerii noștri