Live

Mihai Goţiu: Peste 500 de membri USR solicită revenirea asupra deciziei de excludere a Olimpiei Ardelean

Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Peste 500 de membri USR au semnat apelul prin care solicită revenirea asupra deciziei de excludere a Olimpiei Ardelean din partid şi renunţarea la „execuţiile şi epurările membrilor critici” la adresa conducerii, a scris, vineri, senatorul Mihai Goţiu, pe Facebook.

Într-un mesaj adresat preşedintelui USR, Dan Barna, senatorul se arată dezamăgit de primele reacţii ale acestuia privind cazul Olimpiei Ardelean, susţinând că „prezintă trunchiat şi manipulativ ceea ce s-a discutat şi s-a votat” miercuri seara, în Biroul Naţional al partidului.

Goţiu precizează că a fost prezent la şedinţa de miercuri seara, iar Olimpia Ardelean şi-a cerut scuze pentru injuriile adresate unor colegi, acceptând să fie sancţionată.

Însă, potrivit lui Goţiu, nu acesta a fost principalul subiect de discuţie, în peste 90% din timp, discutându-se sesizările privitoare la postarea pe care Ardealean a făcut-o pe Facebook cu câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale şi modul în care ar fi afectat imaginea partidului.

„Dacă ar fi fost vorba (doar) de injurii şi jigniri (nu că asta ar fi o scuză), există o listă lungă 'de aşteptare', începând cu un coleg trimis să ne reprezinte la Bruxelles şi cu tine, Dan Barna, continuând cu mine şi cu mulţi alţi colegi care, în momente tensionate, în spaţiul public ori în discuţii interne, am trecut peste limitele adresărilor colegiale. Eu îmi cer scuze, sper să o faci şi tu, iar dacă asta nu rezolvă problema, propun să trecem la sancţiuni cu titlu de exemplu începând cu noi, cei din conducerea partidului”, a transmis senatorul, potrivit Agerpres.

El a menţionat că, în cadrul şedinţei, a solicitat amânarea discuţiilor până când va exista o decizie a Comisiei Naţionale de Arbitraj (CNARB) legată de sesizarea depusă de Olimpia Ardelean în urmă cu un an.

„Sesizarea lui Oli nu e legată de faptul că a descoperit listele de semnături false (nedepuse în urma demersurilor ei), ci de comportamentul unui coleg, angajat al USR şi responsabil în campania #farapenali, care a vrut să depună lista cu semnături false, chiar şi după ce s-a dovedit că nu erau veridice! Dacă acest lucru e adevărat, e extrem de grav faptul că respectivul coleg nu a fost sancţionat intern nici măcar cu o mustrare! Însăşi faptul că vreme de atâtea luni sesizarea lui Oli nu a primit răspuns reprezintă circumstanţe atenuante, iar dacă ceea ce a reclamat se dovedeşte adevărat perspectiva e total diferită”, a completat Goţiu.

În opinia sa, Olimpia Ardelean merita "mulţumiri publice" pentru că a observat şi a acţionat împotriva depunerii acelor semnături false, "care ar fi putut să arunce în aer campania #farapenali şi ar fi aruncat în derizoriu" eforturile membrilor USR şi ale societăţii civile.

„Dane, înainte de a continua cu faza de negare şi de escaladare şi radicalizare a situaţiei, încearcă să analizezi decizia de miercuri din perspectiva de mai sus. Şi adaugă la asta şi modul în care au fost 'selectate' şi celelalte sesizări care se aflau pe ordinea de zi şi care au fost amânate, toate împotriva unor voci critice la adresa unor acţiuni ale conducerii USR, iar unele dintre ele având acelaşi fond - de mutare a responsabilităţii de la cei care au expus USR unor vulnerabilităţi către cei care le-au semnalat (şi mă refer, fără echivoc, la sesizarea împotriva lui Cosmin Stoenoiu)”, a explicat Mihai Goţiu.

El îi cere lui Dan Barna să oprească „vânătoarea de ţapi ispăşitori”, deoarece „nu postarea Olimpiei Ardelean e cauza scorului” de la cele mai recente alegeri. Potrivit lui Goţiu, existenţa unor „colegi vocali şi critici la adresa acţiunilor conducerii USR” reprezintă „marele avantaj” competitiv al partidului.

Joi seară, în fața sediului USR din București a avut loc, circa 10 minute, un protest mut față de excluderea Olimpiei Ardelean. Ulterior, Dan Barna a declarat referitor la excluderea Olimpiei Ardelean că ideea că cineva poate să aibă orice abordare în logica libertății totale de expresie este una generoasă, dar nu are cum să fie funcțională și că aceasta poate contesta decizia.

Editor web: George Costiță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Contre între Mircea Geoană și Elena Lasconi, la dezbaterea președinților de la Digi24: „Băsescu vă bate şi când nu participă”

Bolojan face apel la un candidat unic de dreapta: „Să găsească o soluţie în al 11-lea ceas”. Răspunsul Elenei Lasconi

Lasconi cere Parchetului General autosesizarea pentru a lămuri dacă Ciucă, Ciolacu și Iohannis au informații despre Simion și Rusia

Partenerii noștri