Peste 100 de membri USR, potrivit unui mesaj postat de senatorul Mihai Goțiu, au cerut, joi, conducerii formațiunii să revină asupra deciziei de a o exclude pe Olimpia Ardelean din partid, transmițând că nu tolerează „execuțiile politice”. Ulterior, USR afirmă într-un comunicat că listele cu semnături ale iniţiativei „Fără Penali” care au avut probleme au fost eliminate imediat din dosare, iar Olimpia Ardelean a fost exclusă din partid după ce a fost reclamată de 15 colegi pentru jigniri.
Actualizare: În fața sediului USR, mai mulți membri ai partidului au protestat joi seară față de decizia excluderii Olimpiei Ardelean și au cerut reprimirea ei.
„Protest mut al membrilor USR în fața sediului USR...”, se arată în mesajul lui Doru Oprea, alături de fotografia de mai sus.
Manifestația ar fi durat în jur de 10 minute.
Citește și Reacția lui Dan Barna la excluderea din USR a Olimpiei Ardelean
„Colega noastră Olimpia Ardelean, membru al Biroului Județean Ilfov, a fost exclusă pe baza unei postări de pe contul ei personal de Facebook, în care sesiza nereguli din cadrul organizației județene. De fapt, un avertizor de integritate a fost exclus din USR pentru că și-a făcut treaba, pentru că deranjează. (...) Genul acesta de execuții politice nu au nimic de-a face cu valorile USR iar noi, subsemnații, nu tolerăm așa ceva”, a scris senatorul Mihai Goțiu, joi, pe Facebook, în numele mai multor membri ai USR.
Potrivit semnatarilor, USR și-a pierdut din libertatea de exprimare.
„Prin ceea ce s-a întâmplat aseară, USR a pierdut masiv într-un aspect esențial al lui: libertatea de exprimare și respectul pentru dreptul la opinie al membrilor. Noi, semnatarii acestui apel, considerăm că avem o responsabilitate față de cetățeni să semnalăm derapajele din USR și să apărăm membrii, când drepturile lor nu sunt respectate. Ne-am asumat în fața electoratului că vom fi un altfel de partid și ne vom ține această promisiune”, a explicat Goțiu.
Senatorul a anunțat că mai mulți membri și-au anunțat astăzi demisia din USR în urma celor întâmplate și le cere celor ce nu sunt de acord cu echipa Dan Barna, dar au rămas în partid, să îndrepte partidul spre mai multă democrație.
„Excluderile nedemocratice sunt cu adevărat un motiv temeinic de dezamăgire. Îi îndemnăm însă pe membrii USR care nu sunt de acord cu echipa Barna să rămână în partid și să îl facă mai democratic. Un partid care își propune să salveze România nu va reuși asta pedepsind exprimarea legitimă a opiniei, pentru a face pe plac oricărui șef ar fi vremelnic la conducerea sa. Este un moment greu pentru USR, dar unul propice pentru a arăta cetățenilor României că nu toate partidele sunt la fel. Vom reuși asta doar cu dezbateri democratice și consistente în interiorul USR, nu cu excluderi ale persoanelor incomode conducerii. Avem un întreg an de campanii și alegeri în fața noastră, în care nu va fi vorba despre noi, ci despre cum salvăm România din criza în care se află. USR trebuie să revină la construcție, nu să se îndrepte spre demolare. Avem o responsabilitate față de membri și față de România să dăm o alternativă credibilă pentru guvernarea la nivel local și național”, a argumentat Mihai Goțiu, citat de Mediafax.
Semnatarii cer conducerii partidului sa adopte o decizie de anulare a „sancțiunii disproporționate” aplicate Olimpiei Ardelean, așa cum s-a întâmplat și în cazul soțului eurodeputatului Clotilde Armand, Sergiu Moroianu.
USR: Semnăturile cu probleme la iniţiativa ''Fără penali'', eliminate. Olimpia Ardelean, reclamată pentru jigniri
„În şedinţa de miercuri seara a Biroului Naţional pe lângă alte puncte legate de organizarea partidului s-au discutat şi sesizările unor membri la adresa Olimpiei Ardelean, care a fost reclamată de 15 colegi pentru jigniri şi pentru o poziţie publică ce a afectat imaginea USR în ultima campanie. Biroul Naţional a decis cu majoritate de voturi excluderea ei pentru încălcarea articolului 13 din Statutul USR care prevede că membrii au obligaţia să nu întreprindă acţiuni în contradicţie cu obiectivele politice ale USR şi să nu prejudicieze, prin luări de poziţie publice, interesele legitime ale USR şi ale membrilor săi”, se arată într-un mesaj pe pagina de Facebook a USR.
Conform USR, Olimpia Ardelean nu a fost exclusă din partid pentru că a semnalat probleme cu semnăturile la iniţiativa „Fără Penali”.
„În 2018, Olimpia Ardelean şi alţi colegi din ţară au verificat listele cu semnături de susţinere ale iniţiativei 'Fără Penali' şi acolo unde au semnalat probleme au fost eliminate imediat din dosare listele respective. A fost prima campanie de acest fel pentru USR şi membrii noştri au fost extrem de riguroşi în respectarea regulilor. Olimpia Ardelean nu a fost exclusă pentru că a semnalat probleme cu semnăturile la iniţiativa 'Fără Penali', ci pentru motivele mai sus menţionate. USR are mecanisme interne funcţionale, orice membru poate contesta decizia la Comisia de Arbitraj”, se precizează în mesaj.
Redactor web: George Costiță