Live

Ludovic Orban: Susțin refacerea coaliției cu USR. Am discutat cu parlamentarii care au plecat din grupul PNL și decizia noastră e clară

Data actualizării: Data publicării:
Ludovic Orban spune că vrea să participe la reconstrucția coaliției de centru dreapta. Foto: INQUAM Photos/Ilona Andrei

Fostul președinte al PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, că parlamentarii care au plecat din grupul PNL vor vota un guvern PNL-USR-UDMR. Acesta a precizat că a avut o discuție cu cei 14 parlamentari care i s-au alăturat demersului de a părăsi grupul partidului și au decis să susțină refacerea coaliției.

„Singura soluție normală, decentă, este refacerea coaliției de centru dreapta. Dezmint informațiile care încearcă să acrediteze ca scuză pentru Partidul Național Liberal de a face guvern cu PSD, faptul că nu se mai poate face coaliția din cauza parlametarilor care s-au dezafiliat din PNL. Am purtat aseară o discuție cu ei, decizia noastră e foarte clară: nu vom vota un guvern PNL-PSD”, a declarat Ludovic Orban.

Acesta spune că vrea să participe la reconstrucția coaliției de centru dreapta.

„Noi dorim să participăm la reconstrucția coaliției de centru dreapta. Am și spus că exista trei condiții pentru revenirea mea în grupul PNL și rămânerea în partid, iar una dintre ele era refacerea coaliției de centru dreapta. Lucrurile sunt simple, nu vom sprijini decât un guvern de centru dreapta care să aibă la bază programul nostru electoral”, a mai spus fostul președintel al liberalilor.

Orban l-a atacat din nou pe președintele Klaus Iohannis pentru desemnarea lui Nicolae Ciucă.

„Iohannis dă ordine slugilor din conducerea PNL. (...) Un militar este obișnuit să se facă ascultat prin ordine. Nu îmi aduc aminte în nicio democrație din UE să fie numit un militar”, a mai spus acesta.

Citește și Vîlceanu: Pe varianta cu USR sunt minim 240 de voturi. Matematica e matematică

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma

Guvernul a prelungit amnistia fiscală până pe 19 decembrie. Măsurile luate de Executiv privind acciza la băuturile alcoolice

Marcel Ciolacu: Prelungim plafonarea preţurilor la energie şi gaze ca să protejăm cetăţenii vulnerabili

Guvernul aprobă un memorandum pentru lansarea proiectului „Drona Românească”. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu

Partenerii noștri