Live

Ce-au discutat liderii PSD, luni, în CEx, despre coaliția de guvernare cu ALDE și ce urmează?

Data actualizării: Data publicării:
Viorica Dăncilă Foto: Inquam Photos / George Călin

Liderii PSD din țară s-au reunit luni într-o ședință a Comitetului Executiv al partidului, unde agenda discuțiilor a inclus și soarta coaliției de guvernare, în contextul în care, partenerii de la ALDE negociază cu Pro România pentru formarea unei noi alianțe politice.

ACTUALIZARE. Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunțat, luni, după ședința CEx PSD, că majoritatea colegilor din partid au decis că nu este oportună cooptarea formațiunii Pro România, condusă de Victor Ponta, la guvernare.

STENOGRAME CEx. Ce a vrut Ponta de la PSD

Premierul le-a vorbit liderilor PSD la CEx și despre negocierile cu Pro România, partidul lui Victor Ponta, care ar vrea și el la guvernare. Fostul președinte social-democrat a avut însă pretenții de neacceptat pentru Viorica Dăncilă: Ministerul Dezvoltării, cel de Interne și Finanțele.

Viorica Dăncilă: Vreau să vă spun că ALDE nu va ieși de la guvernare, am discutat cu domnul Tăriceanu. Am vrut reorganizare. Asta presupunea intrarea Pro România la guvernare. Am avut o discuție cu Victor Ponta. Discuția nu a fost cum am vrut, PSD pierdea prea mult. ALDE și Pro România - 9 ministere, iar PSD doar 10. Vreau opinia CEx despre o colaborare cu Pro România. Dar ne putem trezi că dacă intră acum, în toamnă vor să plece. Ce ne facem? 

După ședința liderilor, PSD a decis: nu acceptă nici să guverneze împreună cu Pro România, nici să restructureze guvernul, cum cere ALDE.

Mihai Tudose respinge intrarea Pro România la guvernare: Dragă CEX, vezi cu ALDE ce faci

Dăncilă anunță „ajustări” la programul de guvernare și remaniere

Premierul Viorica Dăncilă spune că social-democrații au decis să continue alianța de guvernare cu ALDE, dar a subliniat că nu primește niciun fel de ultimatumuri de la partenerii de coaliție și a respins ideea unei restructurări a guvernului.

Ea a spus că Guvernul PSD-ALDE mai are proiecte de implementat, dar a anunțat că vor exista și niște „ajustări” la programul de guvernare, precum și o remaniere a miniștrilor care „nu au performat”.

Citiți și: Viorica Dăncilă: PSD respinge intrarea Pro România la guvernare; Ne gândim la o remaniere și la o ajustare a programului de guvernare

Potrivit lui Dăncilă, cea mai mare parte a şedinţei a fost despre organizarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale. S-a discutat despre organizarea congresului partidului în 24 august şi platforma politică a candidatului pentru alegerile prezidenţiale.

Întrebată dacă nu face o restructurare guvernamentală de teama că nu va trece la vot în Parlament, premierul a declarat: „Nu mi-e teamă de un eventual vot în Parlament, am trecut examenul votului şi pentru preşedintele Camerei Deputaţilor, şi la moţiunea de cenzură, dar pentru noi prioritar acum e programul de guvernare şi voi veni la 1 septembrie cu ajustarea programului de guvernare”.

„Nu modificăm programul de guvernare, pentru că a fost votat în Parlament şi nu avem voie să îl modificăm, e vorba de o ajustare”, a adăugat Dăncilă.

A fost întrebată de jurnaliști și dacă s-a gândit să renunţe la candidatura la Preşedinţie. Viorica Dăncilă a replicat ferm: „Categoric, nu”. Premierul a mai spus că nu a discutat despre acest subiect  cu Călin Popescu Tăriceanu.

Pleacă ALDE de la guvernare?

ACTUALIZARE. În discuțiile din coaliție, cei din ALDE nu ar fi primit nimic din ce au cerut, iar relațiile dintre parteneri sunt în continuare tensionate.

Citiți pe această temă: CEx PSD: Nicio garanție că ALDE rămâne la guvernare. PSD ia în calcul să guverneze fără Tăriceanu

Paul Stănescu despre coaliție: Cred că se va găsi o formulă. Dacă nu, PSD va guverna în minoritate

„Pleacă ursul de la miere? Mă îndoiesc” a comentat profesorul Cristian Pîrvulescu, la Jurnalul de Seară, pe tema unei eventuale plecări a ALDE de la guvernare. El a arătat că aleșii locali ai ALDE au tot interesul să aibă acces la resursele guvernamentale înainte de alegerile locale. În opinia sa, totul este o strategie de negociere din partea ALDE, la care PSD și Viorica Dăncilă rezistă. ALDE este un partid de lider, care depinde exclusiv de cariera politică a domnului Tăriceanu, a arătat profesorul Pîrvulescu.

„E o gimnastică publică, pentru că nu pot să o numesc politică”, a comentat, la rândul său, fostul ministru Cristian Diaconescu:

Citiți și: Ce se întâmplă dacă ALDE iese de la guvernare? Partidul care deține cheia noilor majorități


Știrea inițială:

În ultimele zile, liderul PSD Viorica Dăncilă a discutat cu președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu despre coaliția de guvernare.

Oficial, membrii ALDE s-au arătat nemulțumiți de rectificarea bugetară făcută de PSD, și anume realocarea unor sume de la ministere considerate prioritare (Educație, Sănătate și Transporturi) și tăierea investițiilor. După ședința de Guvern de joi, unde a fost prezentat proiectul rectificării, vicepreședintele ALDE Varujan Vosganian a transmis că partidul său așteaptă discuțiile din coaliție pentru a vedea ce fel de măsuri a identificat ministrul de finanţe Eugen Teodorovici pentru rezolvarea situaţiei.

Citiți și: Surse: ALDE va ieși de la guvernare. Viorica Dăncilă, ultima încercare de a salva coaliția

Eugen Teodorovici reclamă negocieri „pe sub masă” și un șantaj la adresa partidului

Veste proastă pentru PSD: Varujan Vosganian spune că opțiunea ruperii alianței PSD-ALDE este deschisă

Proiectul rectificării bugetare este pe ordinea de zi de luni a ședinței Executivului, pentru adoptare. Potrivit unor surse citate de Mediafax, ședința Comitetului Executiv PSD este programată să înceapă de la ora 17.00, după ședința de la Palatul Victoria.

De asemenea, Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu au vorbit despre posibilitatea unei restructurări guvernamentale, dorită de ALDE: reducerea numărului de ministere la 19 și alocarea unui număr „considerabil” de portofolii către o posibilă alianță ALDE-Pro România.

Un punct impotant cu care Dăncilă și Tăriceanu nu au fost de acord este că fiecare partid și-a anunțat propriul candidat la prezidențiale. Ambii lideri și-au exprimat dorința pentru un candidat comun al coaliției la scrutinul din toamnă.

Citiți și: Cum o ameninţă Tăriceanu pe Viorica Dăncilă că rămâne fără Guvern. Calculele lui Ponta

Liderul Pro România Victor Ponta s-a întâlnit cu Tăriceanu pentru a negocia formarea unei alianțe. Varujan Vosganian a declarat că discuțiile au vizat crearea unei forțe politice de aproape 70 de parlamentari care să reconfigureze structura Parlamentului. Însă niciuna dintre părți nu a comunicat vreo decizie până în acest moment.

Citiți și: Tăriceanu face alianţă cu Ponta: Vom fi a treia forță politică

Meleşcanu dă de înţeles că ALDE ar trebui să iasă de la guvernare

Ponta, după anunţul lui Tăriceanu: În 22 iulie am spus că dacă ALDE iese de la guvernare suntem dispuşi la un proiect politic comun

Tăriceanu s-a răzgândit în privinţa alianţei cu Ponta şi a modificat postarea de pe Facebook

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD discută despre excluderea din partid a lui Victor Ponta. Ce alte teme vor mai aborda social-democrații, în ședința de azi

Ce se ferește să spună clar presei din România recunoaște în Financial Times: Victor Ponta îl votează pe Călin Georgescu

Antonescu, acuzații la adresa lui Ponta: Când faci milioane din consultanță cu firme turcești sau sârbești, te interesează mai puțin UE

Victor Ponta: „Nu o voi vota pe Elena Lasconi, nu e pregătită să fie președinte.” Ce spune despre Călin Georgescu

Partenerii noștri