Live

Klaus Iohannis, reacţie la decizia CCR: Solicit coaliției PSD-ALDE să abandoneze pretinsa reformă în domeniul penal

Data actualizării: Data publicării:
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat, luni, decizia CCR prin care au fost declarate neconstituţionale Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Şeful statului critică coaliţia PSD-ALDE pentru modificările legislative şi solicită Parlamentului să respingă în totalitate modificările aduse codurilor penale și să revină asupra schimbărilor operate deja la legile justiției.

„Decizia pronunțată astăzi de către Curtea Constituțională, prin care s-a constatat neconstituționalitatea legilor de modificare și completare a Codului penal și a Codului de procedură penală, sancționează, pentru a doua oară, demersul legislativ al coaliției PSD-ALDE. Această soluție arată, o dată în plus, că modificările aduse legislației penale de către coaliția de guvernare sunt nocive și contrare Legii fundamentale.”, se arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele susţine că modificările legislative au avut un singur scop, protejarea infractorilor în detrimentul persoanelor vătămate.

„Solicit coaliției PSD-ALDE să abandoneze pretinsa reformă în domeniul penal. Cer, de asemenea, Parlamentului să respingă în totalitate modificările aduse legislației penale și să revină asupra schimbărilor toxice operate deja în legile justiției, care s-au dovedit adevărate atentate la adresa siguranței cetățeanului. Adaptarea legislației la standardele statului de drept, inclusiv la jurisprudența Curții Constituționale, trebuie să se realizeze cu bună credință, transparent și în urma evaluării aprofundate a impactului intervențiilor legislative preconizate.”, transmite Klaus Iohannis.

De asemenea, preşedintele atenţionează majoritatea parlamentară că transpunerea rezultatului referendumului din 26 mai este obligatorie.

Codurile penale sunt neconstituționale, a decis Curtea Constituţională. Conform unor surse din CCR, codurile au fost declarate neconstituţionale pentru că Parlamentul nu a ţinut cont de deciziile anterioare ale Curţii şi le-a transpus selectiv. Codurile se întorc în Parlament, urmând a fi din nou dezbătute în Comisia specială condusă de deputatul PSD, Florin Iordache.

Redactor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Partenerii noștri