Live

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care i se reduc atribuțiile în privința numirii procurorilor

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. Foto: presidency.ro

Klaus Iohannis a promulgat vineri Statutul magistraţilor. Este vorba de ultima dintre cele trei legi ale justiţiei modificate de Parlament. Unul dintre principalele amendamente aduse actului normativ reduce atribuţiile şefului statului în domeniul numirii şefilor Parchetului General, DNA şi DIICOT.

ACTUALIZARE 13:05.  Președintele, care și-a epuizat căile de atac, a fost nevoit să promulge Legea privind Statutul magistraților. A anunțat promulgarea Legii 303 printr-un comunicat în care își exprimă nemulțumirile pe care le are față de această lege. Președintele României solicită coaliției majoritare reluarea de urgență a procesului legislativ cu privire la toate cele trei legi ale justiției, prin consultări reale cu profesioniștii din domeniu și preluarea expertizei acestora pentru a alinia legislația la standardele Comisiei de la Veneția.

Guvernul, la rândul său, a anunțat că se reunește luni într-o ședință pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență pe tema legilor justiției.  Ministrul Tudorel Toader a spus că va ţine cont de o parte dintre observaţiile Comisiei de la Veneţia, aşa că modificările se vor regăsi într-o ordonanţă de urgenţă. 

Iată comunicatul Administrației Prezidențiale:

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 12 octombrie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Președintele României a avertizat, în repetate rânduri, că o serie de modificări aduse Legii nr. 303/2004, precum noile condiții de pensionare ale magistraților, modalitățile de numire sau revocare a procurorilor cu funcții de conducere și extinderea prerogativelor ministrului justiției, relativizarea unor standarde profesionale, introducerea unor criterii subiective - exclusive ori determinante în evaluarea magistraților -, slăbirea independenței procurorilor în realizarea rolului lor constituțional, modificarea condițiilor de răspundere a magistraților, au un impact negativ direct asupra actului de justiție și asupra calității acestuia.

La solicitarea Președintelui României și a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Comisia de la Veneția a formulat o opinie preliminară asupra legilor justiției, care se va regăsi și în documentul final din luna octombrie, și în care se precizează că numeroase prevederi sunt neconforme cu standardele de democrație și statul de drept.

În scopul adoptării unui act normativ coerent și a unei legiferări responsabile, Președintele României, Înalta Curte de Casație și Justiție și partidele de opoziție au formulat, în decursul ultimului an, nouă sesizări de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile acestei legi de o importanță crucială pentru bunul mers al justiției.

De asemenea, Președintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea acestor modificări.

În data de 25 septembrie a.c., Curtea Constituțională a respins și ultima sesizare de neconstituționalitate, iar în aceste condiții actul normativ urmează să intre în vigoare ca urmare a promulgării.

Spre deosebire de celelalte două legi ale justiției deja promulgate, în lipsa unor dispoziții tranzitorii care să permită etapizarea aplicării noii concepții a legiuitorului privind accederea în profesie, respectiv încetarea activității de judecător sau procuror, aplicarea imediată a dispozițiilor din cuprinsul Legii nr. 303/2004 riscă să pună în pericol stabilitatea și buna funcționare a sistemului judiciar, prin blocarea activității instanțelor și parchetelor.

Președintele României subliniază că modificările aduse cadrului legal existent în materie judiciară reprezintă un regres pentru democrația din România, pericol semnalat și de partenerii noștri europeni, de Comisia Europeană și de GRECO.

În acest context, Președintele României solicită coaliției majoritare reluarea de urgență a procesului legislativ cu privire la toate cele trei legi ale justiției, prin consultări reale cu profesioniștii din domeniu și preluarea expertizei acestora pentru a alinia legislația la standardele Comisiei de la Veneția”.


Proiectul a fost contestat de mai multe ori la CCR, atât de Klaus Iohannis, cât şi de opoziţie şi Înalta Curte. Au fost epuizate toate căile de atac, iar vineri expiră termenul impus de lege şefului statului pentru a semna actul normativ.

Potrivit noilor modificări, preşedintele poate refuza o singură dată numirea procurorilor de rang înalt.

De asemenea, legea prevede că magistrații au posibilitatea de a se pensiona anticipat, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă au cel puțin 20 de ani vechime.

Imediat ce Statul magistraţilor va fi promulgat, Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă pe legile justiţiei, pentru a le pune în acord cu observaţiile Comisiei de la Veneţia. Rămâne de văzut în ce măsură se va face acest lucru.

Pe 13 iulie, reprezentanţii Comisiei au prezentat un aviz preliminar asupra legilor justiţiei şi au recomandat menţinerea rolului preşedintelui României şi al CSM în numirea sau revocarea procurorilor şefi, reconsiderarea înființării unei secții de anchetare a magistraților, renunţarea la schema de pensionare anticipată a magistraţilor,  dar și eliminarea sau redefinirea prevederilor care le permit procurorilor şefi să invalideze, ca neîntemeiate, soluţiile procurorilor.

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Partenerii noștri