Live

Klaus Iohannis cere un document strategic al UE pentru relația cu Rusia. Consiliul European se va reuni săptămâna viitoare

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis va participa săptămâna viitoare, luni și marți, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care se va desfășura la Bruxelles. Potrivit unui comunicat de presă al Adminsitrației Prezidențiale, șeful statului va susține necesitatea elaborării unui document strategic al Uniunii cu privire la abordarea viitoare a relațiilor cu Federația Rusă. Printre subiectele care vor fi discutate la Consiliul European se numără relațiile cu Rusia și Marea Britanie, pandemia COVID-19 și combaterea schimbărilor climatice.

„Legat de relațiile dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă, Președintele Klaus Iohannis va pleda pentru o abordare unitară și solidară din partea Uniunii, pe baza celor cinci principii directoare agreate anterior. De asemenea, Președintele României va susține necesitatea elaborării unui document strategic al Uniunii cu privire la abordarea viitoare a relațiilor cu Federația Rusă”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Referitor la relațiile Uniunii cu Marea Britanie, președintele „va evidenția necesitatea menținerii unei abordări constructive a Uniunii bazate pe principiile unității, solidarității și nediscriminării.” De asemenea,  Klaus Iohannis „va insista ca statele membre și instituțiile europene să facă demersuri susținute pentru a convinge autoritățile britanice să aplice un tratament nediscriminatoriu față de toți cetățenii Uniunii Europene”, în ceea ce privește taxele pentru vizele de muncă.

Klaus Iohannis vrea și implemntarea „cât mai rapidă” a unui mecanism european de donare a vaccinurile pentru statele din afara UE, precum și „implementarea rapidă și unitară a certificatelor verzi digitale la nivel european, reiterând ideea ca acestea să nu afecteze exercitarea dreptului fundamental al cetățenilor la libera circulație”.

„Referitor la combaterea schimbărilor climatice, Președintele Klaus Iohannis va sublinia necesitatea creării unui cadru legal flexibil care să permită statelor membre ale Uniunii să identifice cele mai bune soluții pentru atingerea obiectivului Uniunii Europene de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 comparativ cu anul 1990. Președintele României se va pronunța pentru asigurarea unei partajări echitabile a eforturilor, astfel încât contribuțiile fiecărui stat membru, în special în termeni de costuri, să nu reprezinte un obstacol pentru dezvoltarea economică a acestora”, mai transmite Administrația Prezidențială.

Reuniunea extraordinară a Consiliului European va avea loc în perioada 24-25 mai 2021.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit. „S-a confirmat, printr-o agenţie de informaţii aliată”

Un soldat nord-coreean a fost capturat de forțele ucrainene, anunță Seulul. Care este situația pe front

Apelul președintelui ucrainean către SUA, după atacurile rușilor. „Frontul. Aprovizionarea. Măriți acum livrările!”

Președintele Iranului se duce la Moscova. Se întâlnește cu Putin și semnează un acord de cooperare

Partenerii noștri