Live

Iohannis contestă Codul Administrativ la CCR. Când va fi discutată sesizarea

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Șeful statului nu este de acord în special cu pensiile speciale ale aleșilor locali.

ACTUALIZARE. CCR urmează să discute pe 20 septembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii privind Codul administrativ, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai Curții Constituționale.


Codul a fost deja contestat la CCR de parlamentarii USR, alături de parlamentari ai PNL, PMP şi neafiliaţi.

Printre argumentele aduse de președinte este și acela că a fost depășit termenul pentru dezbatere la prima cameră sesizată, de 60 de zile, și că nu a fost întrunită constituțional sesiunea extraordinară a Parlamentului pentru dezbaterea Codului Administrativ, iar această lege nu a fost pusă pe ordinea de zi în mod expres.

Potrivit Administrației Prezidențiale, o sesiune extraordinară trebuie să fie convocată special pentru anumite legi care trebuie menționate din start și nu incluse ulterior pe ordinea de zi.

Pe lângă aceste motive care privesc forma, președintele aduce și obiecții în ceea ce privește fondul legii.

Această lege prevede pensii pentru aleșii locali care cer de mai multă vreme să aibă și ei pensii speciale, așa cum au parlamentarii. Partidele au evitat acest subiect, dar până la urmă toate partidele, cu excepția USR, au votat acest cod.

Pensiile speciale sunt de altfel unul dintre motivele invocate de președinte în sezisarea transmisă Curții Constituționale. De asemenea, a fost invocat faptul că acest cod le oferă o putere foarte mare prefecților și că politizează foarte mult funcțiile din administrația locală și centrală.

Proiectul de lege privind Codul administrativ a fost adoptat la începutul acestei luni de Camera Deputaţilor, cu 175 de voturi "pentru", 33 de voturi "împotrivă" şi 15 abţineri, Proiectul prevede, printre altele, ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene aleşi după anul 1992 să primească o pensie specială în limita a trei mandate şi, de asemenea, că pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială. Opoziţia a criticat proiectul legislativ, acuzând “destructurarea funcţiei publice” şi spune că îl va ataca la Curtea Constituţională, în timp ce PSD susţine că proiectul este dorinţa coaliţiei de a eficientiza administraţia.

Comisia specială pentru elaborarea Codului administrativ, condusă de către deputatul PSD Marcel Ciolacu, a dat, la începutul lunii iunie, raport favorabil asupra tuturor modificărilor aduse. Membrii PSD, PNL, ALDE şi UDMR au votat în favoarea modificărilor, în timp ce USR s-a abţinut de la vot.

Persoanele alese începând cu anul 1992 de către cetăţeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect şi liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă aşa cum sunt prevăzute în Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie pentru limită de vârstă de la data la care li se acoră drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare”, se arată în amendamentul adoptat de Comisie.

O altă modificare le permite aleşilor locali să aibă calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială.

De asemenea, potrivit propunerii, cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la al. 1 se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0.40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.

Totodată, pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat complet de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene. Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Protestatarul Marian Ceauşescu, amendat după ce l-a făcut „borfaş” pe Iohannis. Ce spune Poliția

Iohannis va fi chemat în Parlament ca să-și justifice deplasările externe (Surse)

Mesajul lui Iohannis la 1.000 de zile de război la granița țării: „România va continua să sprijine Ucraina”

Klaus Iohannis, primit de președintele german: România şi Germania vor continua să sprijine Ucraina în fața Rusiei

Partenerii noștri