Live

Florin Cîțu, despre greva de la STB: Liderul sindical e membru PSD. Ciolacu poate să-i spună să lase protestul o perioadă

Data publicării:
A treia zi de grevă în București. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Liderul PNL, Florin Cîţu, a declarat, vineri, la Alba Iulia, întrebat despre posibilele soluţii privind greva de la STB şi dacă este o situaţie politică ce se întâmplă acolo, că liderul sindical este membru al PSD, iar „dacă este politic, trebuie rezolvat politic”. De asemenea, Cîțu a adăugat că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-ar putea spune liderului sindical de la STB „să lase protestul pentru o perioadă” pentru că suferă bucureştenii.

„Nu ştiu exact foarte bine detaliile, dar dacă este politic, atunci trebuie rezolvat politic. Nu ştiu dacă este politic, ştiu că liderul sindical este un membru al PSD, poate că ar trebui să fie o discuţie cu preşedintele Marcel Ciolacu, să am o discuţie, pentru că până la urmă suferă bucureştenii. Şi ar trebui să găsesc un compromis, să vedem, eu sunt omul care în totdeauna voi spune că dialogul va rezolva orice problemă, dacă poate să ajute şi să-i spună să lase protestul poate o perioadă şi să nu mai sufere bucureştenii, ar fi bine. Eu cred că putem să găsim soluţii”, a spus Florin Cîţu.

Preşedintele PNL a mai declarat, întrebat dacă are de gând să iniţieze discuţii cu liderul PSD pe tema grevei de la STB, că asemenea discuţii trebuie să aibă loc în primul rând cu conducerea STB.

„În primul rând ar trebui să fie aceste discuţii cu conducerea STB, dar, repet, poate că domnul Ciolacu poate să aibă o discuţie cu membrul de partid şi să-i spună să-i lase pe bucureşteni să meargă cu autobuzul, cu mijloacele de transport în comun”, a mai spus Cîţu, potrivit Agerpres.

Joi dimineaţă, şoferii de pe autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală au declanşat o grevă generală, fiind nemulţumiţi de faptul că cererile lor de natură salarială nu au fost soluţionate. În aceeaşi zi, Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea grevei, însă decizia instanţei a fost ignorată de sindicalişti, care au continuat şi vineri protestul.

Conducerea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) a contestat în instanţă greva declanşată de sindicalişti, iar Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, încetarea grevei, stabilind că este ilegală, şi reluarea imediată a activităţii.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția Elenei Lasconi, după învestirea noului Guvern: „Au combinat cum au putut ca să nu-şi piardă influenţa”

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, acuză PSD de șantaj și presiuni asupra membrilor de partid. Reacția lui Marcel Ciolacu

George Simion, despre Guvernul Ciolacu 2: „N-aţi auzit vocea poporului”

Marcel Ciolacu: „Funcţionarul public a devenit similar cu cornul abundenţei”. Ce spune despre sănătate și educație

Partenerii noștri