Cotroceni | Consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu a demisionat
Administraţia Prezidenţială a anunţat demisia din funcţie a consilierei prezidenţiale Simina Tănăsescu, pe fondul controverselor stârnite de o întâlnire pe care aceasta a avut-o cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu.
"În ultimele zile, în spațiul public au apărut speculații cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra unui judecător al Curții Constituționale, ca urmare a unei discuții purtate de doamna Elena-Simina Tănăsescu cu domnul Petre Lăzăroiu. Administrația Prezidențială reiterează că nu au existat niciun fel de presiuni și sunt complet neadevărate acuzațiile aduse în acest sens.
Având însă în vedere că este inadmisibil ca la nivelul opiniei publice să planeze orice suspiciune că ar fi fost posibilă o încercare de imixtiune în activitatea Curții Constituționale, pentru a nu prejudicia instituția Președintelui României, doamna Elena-Simina Tănăsescu a înaintat astăzi, 20 iunie a.c., Președintelui Klaus Iohannis demisia din funcția de consilier prezidențial", se arată într-un comunicat de presă publicat de Administraţia Prezidenţială.
Context
Zilele trecute, judecătorul CCR Petre Lăzăroiu a declarat că iniţiativa întâlnirii i-a aparţinut consilierului prezidenţial Simina Tănăsescu, care se ocupă de reformă constituţională. Potrivit lui Lăzăroiu, Tănăsescu i-ar fi explicat că o organizaţie îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să semneze un decret pentru revocarea judecătorului constituţional. Petre Lăzăroiu a mai declarat că a discutat cu colegii săi de la Curtea Constituţională despre întâlnirea avută cu Simina Tănăsescu şi că s-ar fi ajuns la concluzia că trebuie sesizată Comisia de la Veneţia.
Administraţia Prezidenţială a confirmat la acel moment întâlnirea, însă a pus-o într-o altă lumină: „Consilierul prezidențial doamna Simina Tănăsescu s-a întâlnit joi, 14 iunie a.c., cu judecătorul Petre Lăzăroiu la sediul Facultății de Drept a Universității București pentru a-i înmâna acestuia două cărți de specialitate pe zona dreptului financiar. (...) În acest context, a avut loc o discuție pur teoretică pe marginea solicitării asociației civice VeDem Just, o discuție tehnică, între doi profesioniști de drept constituțional, care nu a implicat în niciun fel instituția Președintelui României. Drept urmare, sunt complet neadevărate și nefondate orice fel de speculații sau insinuări cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra judecătorului Petre Lăzăroiu”, preciza, zilele trecute, Cotroceniul.
Într-o altă intervenţie, şeful statului a precizat că a fost o simplă discuţie între consilierul său, Simina Tănăsescu, şi judecătorul constituţional Petre Lăzăroiu. Klaus Iohannis: „Doamna Tănăsescu mi-a spus că e o sesizare din partea unui ONG şi dacă îi dau voie să spună şi domnului Lăzăroiu că există această solicitare. Mi s-a părut că e corect dacă persoana respectivă e vizată de o solicitare măcar să ştie, fără ca această chestiune să fie interpretată drept o presiune sau o iniţativă nepotrivită. Întreaga chestiune a fost denaturată din motive pur politice, nu ştiu de ce judecătorul Lăzăroiu a intrat în acest joc”.
Situaţia lui Lăzăroiu
Recent, un vicepreşedinte CSM a atras atenţia că CCR ar trebui să vacanteze postul ocupat de judecătorul Petre Lăzăroiu, numit la Curte în 2010. Anterior însă, judecătorul mai ocupase o poziţie printre magistraţii Curţii Constituţionale timp de aproape 2 ani, în locul lui Petre Ninosu, după decesul acestuia, în iulie 2008.
Interesant este însă că, potrivit unei decizii CCR din 20 martie anul acesta, judecătorii nu pot sta la Curte mai mult 9 ani, cât este un mandat întreg.
Petre Lăzăroiu, deja de 10 ani la CCR, şi-ar încheia mandatul întreg în 2019, însă reprezentanţii societăţii civile susţin că mandatul său ar fi trebuit să înceteze în momentul publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial pe 4 mai 2018.
Articolul declarat neconstituţional prin decizia CCR ar trebui să-şi încheie efectele pe 17 iunie, ziua în care se împlinesc 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Citiţi şi: Cum a evoluat „bomba de la CCR” prin care s-a promovat ideea că Iohannis face presiuni asupra Curții
Solicitare către CCR să vacanteze postul ocupat de Petre Lăzăroiu şi să ia în discuţie unele decizii
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News