Live

Cine prezintă primele cifre despre rezultatul votului, duminică seara, după alegeri

Adrian Dumitru Data actualizării: Data publicării:
foto INQUAM PHOTOS/OCTAV GANEA

Duminică seara la ora 21, va fi făcut public un singur exit poll după alegerile europarlamentare. Biroul Electoral Central a acreditat la nivel naţional institutele de sondare CURS și Avangarde pentru a realiza un sondaj de opinie la ieşirea de la urne, duminică, în ziua alegerilor europarlamentare. Alte institute de sondare nu au solicitat o acreditare pentru a realiza un exit poll. BEC va prezenta însă în timp real, pe tot parcursul serii și al nopții, rezultatele numărătorii voturilor din toate secțiile din țară. 

La nivel local, Asociaţia Pro Democraţia va face un exit poll în judeţul Cluj, iar Megatronic World Productions va face sondaje la ieşirea de la urne în Maramureş.

Până la această oră, la BEC s-a înregistrat pentru acreditare în vederea realizării de exit poll în ziua de 26 mai doar o singură cerere venită din partea CURS si Avangarde, potrivit unei decizii oficiale.

Contactat de Digi24.ro, Marius Pieleanu, directorul Avangarde, a declarat că institutele de sondare vor acoperi 250 de secţii de vot şi a ținut să sublinieze faptul că „Avangarde-CURS a fost singura alianţă în 2014 la alegerile prezidenţiale al căruit exit poll l-a dat pe Klaus Iohannis preşedintele României”. ”Pentru că lumea a uitat asta, e foarte important. Dacă îmi iese un rezultat de 5,0001, aşa îl dau indiferent de numele partidului şi am să vă spun şi de ce, suntem printre puţinii sociologi care încă ne mai iubim meseria şi ţinem la ea şi la prestigiul ei”., a spus Pieleanu.

La alegerile anterioare au fost făcute mai multe exit polluri la nivel naţional:

  • La alegerile parlamentare din 2008 au fost realizate 4 sondaje la ieşirea de la urne la nivel naţional
  • La alegerile europarlamentare din 2009 au fost realizate 2 sondaje la ieşirea de la urne la nivel naţional
  • La alegerile parlamentare din 2012 au fost realizate 5 sondaje la ieşirea de la urne la nivel naţional
  • La alegerile europarlamentare din 2014 au fost realizate 3 sondaje la ieşirea de la urne la nivel naţional
  • La alegerile prezidenţiale din 2014 au fost realizate 5 sondaje la ieşirea de la urne la nivel naţional

Conform datelor Parlamentului European, la ora 22.15 ora României, vor începe să fie incluse datele din exit poll-ul Curs-Avangarde în situația globală a alegerilor. Ulterior, datele vor fi înlocuite cu rezultatele oficiale ale Biroului Electoral Central după comunicarea lor oficială. 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iohannis: BEC a somat TikTok să oprească campania la alegeri, dar rețeaua a ignorat solicitarea. Legea trebuie îmbunătățită

PSD discută despre excluderea din partid a lui Victor Ponta. Ce alte teme vor mai aborda social-democrații, în ședința de azi

Ce se ferește să spună clar presei din România recunoaște în Financial Times: Victor Ponta îl votează pe Călin Georgescu

Antonescu, acuzații la adresa lui Ponta: Când faci milioane din consultanță cu firme turcești sau sârbești, te interesează mai puțin UE

Partenerii noștri