Live

Ce spun liderii PSD despre trucajele cu Simona Halep huiduită

Data actualizării: Data publicării:

Mai multe organizaţii PSD din ţară au uimit internauţii după ce au postat pe paginile de Facebook un mesaj prin care afirmă că Simona Halep a fost huiduită pe Arena Naţională. Asta în condiţiile în care, spun social democraţii, la mitingul de sâmbătă, sportiva a fost aplaudată de susţinătorii PSD. Mesajul a fost însoţit de un colaj de imagini şi de un videoclip în care se spune că de vină pentru huiduieli ar fi cei de la #Rezist. Informaţiile au apărut pe paginile de Facebook ale PSD din Mehedinţi, Constanţa, Tulcea, Giurgiu şi Ilfov. Ulterior mesajele au fost şterse.

Imaginile transmise live de televiziuni în momentul în care Simona Halep a fost primită pe Arena Naţională arată, însă, o altă realitate față de montajul postat de organizațiile PSD.

Despre mesajele postate pe Facebook, unii social democraţi spun că nu ar fi reale.

Doina Pană, vicepreședinte PSD: E păcat că au existat huiduieli la o manifestare care elogia un uriaș sportiv. (Reporter: Organizatorii PSD au postat un mesaj că Simona a fost huiduită) Eu nu cred că există un asemenea mesaj. Cine ar putea să o huiduiască pe Simona Halep?

Alţii în schimb recunosc că nu Simona Halep a fost cea huiduită.

Ion Călin, deputat PSD: Nu, nu Simona (a fost huiduită, n.r.), din păcate le-a primit și ea, că se afla pe scenă în același timp.

Mirela Furtună, vicepreședinte PSD: Nu a fost huiduită Simona Halep, nu era normal să fie huiduita nici doamna Firea. Nu pot să spun că e o greșeala a partidului, încă nu am vorbit cu organizația Tulcea, vreau să am o discuție pe această temă.

Social-democraţii spun chiar că la mitingul PSD de sâmbătă Simona Halep a fost tratată mult mai bine decât pe Arena Naţională.

Liviu Pleșoianu, deputat PSD: La miting au fost sute de mii de oameni care au aplaudat-o în picioare pe Simona Halep, au urmărit toată partida și acolo totul a fost în regulă.

Opoziția critică dur mesajele postate de organizaţiile PSD şi le cer social-democraţilor să-şi ceară iertare faţă de Simona Halep.

Dan Barna, președintele USR: Să o târăști pe Simona Halep în mizeria în care PSD târăște România, să o asimilezi în această luptă murdară doar pentru a spăla o tâmpenie a doameni Gabriela Firea e de neacceptat.

Între timp, organizaţiile PSD au şters mesajele care susţineau că Simona Halep a fost huiduită pe Arena Naţională.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Marcel Ciolacu, reacție în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

Partenerii noștri