Live

Exclusiv Antonescu, acuzații la adresa lui Ponta: Când faci milioane din consultanță cu firme turcești sau sârbești, te interesează mai puțin UE

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos

Fostul lider PNL Crin Antonescu critică afirmația fostului președinte PSD Victor Ponta, actual consilier al premierului Ciolacu, care a spus că nu o va vota pe Elena Lasconi în finala prezidențialelor de duminică. Antonescu l-a acuzat, marți, în cadrul emisiunii „Studio Politic” de la Digi24, că „atunci când faci milioane bune din consultanță cu firme turcești sau sârbești, te interesează poate mai puțin UE, pentru că nici Turcia, nici Serbia nu-s în Uniunea Europeană”.

„E opțiunea domniei sale. Eu pot să găsesc explicații. De exemplu, atunci când faci milioane bune din consultanță cu firme turcești sau sârbești, te interesează poate mai puțin Uniunea Europeană, pentru că nici Turcia, nici Serbia nu-s în Uniunea Europeană, de exemplu. Dar nu vreau să deschid acum o polemică cu domnul Ponta, deși merită, ar fi interesantă, dar n-avem timp.

Problema mea nu e domnul Ponta, ci PSD-ul legat de domnul Ponta. Pentru că Partidul Social Democrat, al cărui dușman nu sunt, cu care am avut o relație civilizată și chiar de colaborare, despre care sunt convins că este un partid european pro-european, pro-occidental.

Eu înțeleg argumentele expuse ieri de domnul Ciolacu, înțeleg încurcătura în care se află și dânșii, ca și PNL, dar dacă trebuie să existe partide, împotriva părerii domnului Georgescu, viitorul președinte al domnului Ponta, ele trebuie să existe în baza și pentru niște valori, niște idei, niște proiecte, ele trebuie să stea ca stâncile în apă. Nu se dau partidele după electorat, sigur că-l ascultă, îl urmăresc, dar ele sunt acolo ca să apere niște valori.

Deci eu, ca partid pro-occidental, nu pot să spun «aoleu, dar e un vânt așa, anti-occidental printre alegătorii mei». Dacă sunt un partid care mă respect, trebuie să-mi conving alegătorii de valorile mele. Deci, PSD face ce vrea. N-am nicio calitate și nu-mi permit eu să comentez prea mult”, susține Crin Antonescu.

Fostul lider liberal se întreabă de ce PSD nu se pronunță clar în privința votului de duminică.

„Dar fiind convins că Marcel Ciolaru, care îl cunosc, este un pro-occidental, este un european, un politician care a și făcut lucruri în această privință, că atâția oameni din PSD de zeci de ani au lucrat și au lucrat bine, cu succes pentru cauza occidentală a României și pentru dimensiunea occidentală, stau și mă întreb de ce partidul nu se pronunță.

De ce unii oameni, care sunt partizani ai lui Călin Georgescu, de exemplu, domnul Ponta, care nu-i oricine, poate să facă propagandă pentru Călin Georgescu liniștit și nimeni dintre toți pro-occidentalii pe care îi știu nu se impune. (...) Dacă social-democrații așteaptă momentul în care să fie invitați să-și pună cămașa verde și să celebreze cu preoții, cu poliția, cu securitatea, cu fanfara, un parastas la Zelea Codreanu, sunt liberi s-o facă.

Dar social-democrații, europeni fiind, cred că nu pot asista nici la discursurile unui posibil viitor președinte despre condiția femeii, despre tehnologie, despre știință și Iisus Hristos ș.a.m.d. Spune domnul Ciolacu, pe bună dreptate, că sunt importante identitatea națională, credința strămoșească ș.a.m.d.”, mai afirmă Crin Antonescu

El subliniază îngrijoarea referitoare la afirmația lui Călin Georgescu în privința „dispariției” partidelor din România.

„Mă îngrijorează ideea că un om care afirmă clar, răspicat, românești, într-o română curată, ce-i drept, partidele vor dispărea, un asemenea om este votat de un corp cetățenesc care și-a regăsit libertatea de 30 de ani, după întunericul comunist, din acest punct de vedere. Deci, combinațiile pe care le fac pesediștii între ei...Rareș Bogdan, mai știu eu cine...analizele astea... Nu! Acum e simplu. Trebuie să facem tot ce putem ca nu acest om cu aceste idei să devină președintele României, indiferent câte rezerve avem față de Elena Lasconi, indiferent câte rezerve avem față de USR, nu mai contează”, a mai afirmat Antonescu.

Antonescu a mai declarat la Digi24 că „România e pe marginea unei prăpastii, la patru zile de o prăpastie” şi că prezenţa lui Călin Georgescu în fotoliul de la Cotroceni aruncă România cu ani în urmă, indiferent ce guvern vom avea.

Ponta: „Cu cine votez, dacă votez, o să vă spun duminică”

Fostul președinte al PSD, Victor Ponta, a declarat marți, la Digi24, că nu o va vota pe Elena Lasconi la alegerile prezidențiale din turul 2 de duminică, precizând că toți liderii social democrați cu care a discutat, cu o singură excepție, vor face același lucru. Cu toate acestea, Ponta refuză să afirme dacă votul său va merge către Călin Georgescu.

„În primul rând, respect decizia PSD, pentru că am participat la luarea deciziei PSD anunțată ieri de Marcel Ciolacu, care a zis fiecare pesedist votează cu cine crede el. Mi-e foarte clar acest lucru. În al doilea rând, pot să vă spun în acest moment cu cine nu votez. Nu o să votez cu doamna Lasconi. Cu cine votez, dacă votez, o să vă spun duminică”.

Deși susține că nu o va vota pe candidata USR în finala pentru Cotroceni, Victor Ponta refuză să spună dacă va pune ștampila pe numele lui Călin Georgescu.

„Eu fac mai multă analiză și genul ăsta de atac la un candidat am văzut acum o lună la Donald Trump, era foarte atacat și tocmai asta i-a adus voturi. Am impresia că astăzi, când vorbim, același lucru se întâmplă în România. E o opinie și o analiză. Cu cât este atacat mai tare un candidat, oamenii neavând încredere în cei care îl atacă, trec de partea lui. Așa s-a văzut în America. Se pare că așa va fi și în România”, spune el.

Întrebat dacă ia în calcul să-și anuleze votul, el a spus că da. „Mă gândeam la asta, categoric da”.

Citește și: PSD, împărțit în privința susținerii candidatului de la prezidențiale. Cine e în tabăra pro-Lasconi

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Călin Georgescu anunță într-un interviu Reuters că nu va respecta angajamentele NATO. Se întreabă și dacă au ajutat fondurile europene

Ora 21:00: Elena Lasconi, în direct la Digi24, cu patru zile înainte de alegerile care decid viitorul României

SRI: Activitatea conturilor de TikTok în campania lui Călin Georgescu, coordonată de un actor statal. Ce bani a cheltuit

MAI: Campania lui Călin Georgescu „Echilibru și Verticalitate” similară cu „Frate lângă Frate”, derulată de Rusia în Ucraina

Partenerii noștri