Pacient vaccinat la rapel cu Moderna, în loc de Pfizer. Anchetă penală în urma incidentului din Târgu Jiu
ACTUALIZARE. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu după ce un bărbat care s-a prezentat marţi dimineaţă la un centru de vaccinare din Târgu Jiu a fost vaccinat cu o doză de Moderna în loc de Pfizer, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
"La data de 9 februarie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul zilei de astăzi, un bărbat de 69 ani, din municipiul Târgu Jiu, s-a prezentat la Centrul de vaccinare 'Stadion Municipal' din municipiul Târgu Jiu, în vederea administrării celei de-a doua doze (rapel) a vaccinului contra virusului COVID-19, iar cadrele medicale ar fi îndeplinit defectuos procedura de vaccinare, în sensul că i-ar fi administrat bărbatului o altă doză de vaccin decât cea administrată în primă fază. În cauză a fost întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu", menţionează IPJ Gorj.
ACTUALIZARE. Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a precizat că în urma incidentului petrecut în centrul de vaccinare din Târgu Jiu, unde un pacient a fost vaccinat la prima doză cu Pfizer și la rapel cu Moderna, nu se pune problema unui risc medical suplimentar pentru persoana în cauză. Bărbatul nu va primi o altă doză de vaccin Pfizer, susțin reprezentanții CNCAV.
"Din datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj reiese faptul că, în cursul zilei de astăzi, un bărbat s-a prezentat la un centru de vaccinare din cadrul Stadionului Municipal Târgu Jiu, în vederea primirii celei de-a doua doze de vaccin Pfizer. După completarea chestionarului de triaj, persoana s-a deplasat în sala de așteptare prevaccinare, spre cabinetul medical. Din declarațiile personalului vaccinator, la momentul respectiv, s-ar fi creat o confuzie în ceea ce privește tipul de vaccin ce trebuia administrat la doza de rapel, pacientul intrând în cabinetul destinat vaccinării cu Moderna. Menționăm că la nivelul centrului există două fluxuri separate de vaccinare semnalate corespunzător, atât pentru Pfizer, cât și pentru Moderna", se arată în informarea transmisă de CNCAV.
După vaccinare, bărbatul a rămas în atenta monitorizare a personalului medical, nu a manifestat reacții adverse, iar în acest moment se află la domiciliu, fără ca starea de sănătate să-i fie afectată. "În aceste circumstanțe, având în vedere că ambele tipuri de vaccin au îndeplinit criteriile de siguranță în cadrul procesului de autorizare la nivelul EMA, nu se pune problema unui risc medical suplimentar pentru persoana în cauză", susțin reprezentanții CNCAV.
Nu există efecte secundare în urma combinării celor două tipuri de vaccin
În ceea ce privește rata de eficacitate, cele două vaccinuri sunt de tip ARN mesager și se bazează pe același tip de antigen, proteina Spike, sens în care se estimează că a doua doză contribuie la creșterea răspunsului imun generat după prima administrare.
"Deși situația înregistrată este una singulară la nivel național, CNCAV reamintește că procedurile elaborate pentru buna desfășurare a procesului de vaccinare trebuie respectate cu maximă rigurozitate pentru asigurarea mediului favorabil și sigur în centrele de vaccinare din România. De asemenea, desfășurarea actului medical trebuie să se deruleze în strictă concordanță cu instrucțiunile
și procedurile elaborate la nivelul CNCAV", a mai transmis grupul de comunicare al CNCAV.
Știre inițială:
Personalul unui centru de vaccinare din municipiul Târgu Jiu ar fi încurcat dozele de vaccin împotriva Covid-19 ale unui pacient. Astfel că prima doza administrată pacientului a fost de la Pfizer, iar marți, la rapel, i-a fost administrată o doză de la Moderna.
Probleme la vaccinarea persoanelor peste 65 de ani în Cluj și Tulcea
Protest: Haka în Parlamentul Noii Zeelande. Membrii maori întrerup votul pe un proiect de lege ce amenință drepturile indigene
Momentul în care un tramvai din Timișoara sare de pe linii și ajunge pe trotuar. Din primele informații, de vină ar fi fost vatmanul
Români exploatați și transformați în sclavi în Ungaria de un grup infracțional format tot din români. Cum își păcăleau victimele
Vremea se schimbă radical din weekend. Când vom avea temperaturi de 16°C
Un tramvai din Timișoara a sărit de pe linii și a ajuns pe trotuar. Imagini surprinse după incident
Stâlpul prăbușit peste un tramvai din București a fost remontat, dar cu susul în jos
Încă doi români au fost identificați printre decedații din Spania, în urma inundațiilor catastrofale
Replici istorice din dezbaterile electorale pentru alegerile prezidențiale
Incidentul a avut loc marți dimineață, în jurul orei 10, la unul dintre centrele de vaccinare din Târgu Jiu. Pacientul care s-a prezentat pentru rapel are 66 de ani și in ciuda faptului că ar fi arătat adeverința pe care a primit-o după prima vaccinare, pe care scria că i s-a administrat o doză de vaccin Pfizer, asistenta i-a administrat la rapel o doză de vaccin Moderna.
Personalul a sesizat eroarea atunci când a făcut stocul de doze și a observat lipsa unui vaccin Moderna. În prezent, pacientul este monitorizat de medicul de familie și starea sa de sănătate este bună. Prefectul județului Gorj a declara că așteaptă acum o informare din partea Direcției de Sănătate Publică pentru a dispune măsuri.
Știre completată: Textul a fost updatat cu informațiile furnizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, cu privire la faptul că sănătatea bărbatului nu este pusă în pericol, ambele vaccinuri fiind de tip ARN mesager și se bazează pe același tip de antigen, proteina Spike, precum și cu comunicatul transmis de IPJ Gorj, care anunță achetă penală pentru neglijență în serviciu.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News