Ministerul Apărării Naţionale donează Republicii Moldova materiale medicale de peste 7 milioane de lei
Ministerul Apărării Naţionale trimite Republicii Moldova materiale medicale în valoare de 7.302.836,95 lei, în baza contractului de donaţie între statul român prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Apărării al Republicii Moldova, din 29 decembrie 2022, în scopul continuării măsurilor constante de sprijin ale României pentru Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat transmis joi Agerpres, donaţia constă în 1.000 viziere, 9.000 cutii cu mănuşi, 2.000 ochelari de protecţie din plastic, 3 milioane de măşti chirurgicale, precum şi 500.000 de măşti de protecţie. Reprezentanţii MApN vor preda materialele medicale către omologii lor din Republica Moldova, joi şi vineri, la punctul de trecere a frontierei Leuşeni-Albiţa.
MApN arată că transportul bunurilor materiale de la Centrul de logistică medicală şi de la depozitul sanitar Nord-Sebeş la punctul de control trecere frontieră Leuşeni-Albiţa se execută prin grija Comandamentului Logistic Întrunit din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, iar operaţiunile de export/donaţie şi predare a bunurilor către reprezentanţii Republica Moldova se desfăşoară cu sprijinul CN Romtehnica SA.
Editor : Loredana Bancăș
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News