Live

Un procuror din Dolj este acuzat că ar fi luat mită bilete de avion și o mașină cu împrumut, în schimbul fotocopierii unui dosar penal

Data publicării:
Procurorul ar fi "dispus xerocopierea unui dosar penal şi a înaintat aceste xerocopii către o persoană fizică neautorizată", transmite DGA. Credit foto: Guliver/Getty Images

Un procuror din Dolj a ajuns subiectul unui dosar penal. Omul legii este suspectat că ar fi luat mită de mai multe ori, ar fi permis fotocopierea unui dosar pe care-l instrumenta şi a clasat dosare în care erau vizați prieteni de-ai săi. Pentru serviciile oferite, procurorul ar fi fost răsplătit cu bilete de avion și un autoturism cu împrumut. În același dosar penal sunt vizate și alte 4 persoane, printre care și un polițist.

Pentru a proba acuzațiile din acest dosar, oamenii legii au făcut, marți, 8 percheziții domiciliare în Slatina și Craiova. În total, vizate sunt 5 persoane: un procuror, doi administratori de firmă, un polițist și un fost administrator de firmă.

Procurorul, care lucrează în cadrul unei unităţi de parchet de pe lângă tribunal, este suspectat de o listă lungă de infracțiuni, printre care și cea de luare de mită în formă continuată:

"În perioada noiembrie – decembrie 2023, (n. red. procurorul) a acceptat achitarea unor servicii de transport aerian şi a folosit în interes personal un autoturism, de la două persoane, administratori de societăţi comerciale, cercetate pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni într-un dosar penal aflat în instrumentarea sa", transmite DGA.

Același suspect, arată datele de la dosar, e bănuit și de 3 infracţiuni de favorizarea făptuitorului:

"În perioada noiembrie 2021 – ianuarie 2024, deşi se afla în stare de incompatibilitate, a instrumentat şi soluţionat, prin clasare, două dosare penale în care erau cercetaţi, pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni, 3 prieteni de-ai săi – administratori de societăţi comerciale, iar, în perioada mai 2022 – prezent, a păstrat în instrumentare un dosar penal în care era cercetat un alt prieten", transmit anchetatorii.

Mai mult, spun anchetatorii, omul legii ar fi făcut abuz în serviciu și ar fi divulgat documente confidențiale. 

"Folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, raportat la faptul că, în luna decembrie 2023, acesta a dispus xerocopierea unui dosar penal şi a înaintat aceste xerocopii către o persoană fizică neautorizată; abuz în serviciu, raportat la faptul că, în luna ianuarie 2024, a înţeles să se folosească de calitatea sa, de cunoştinţele sale juridice şi experienţa sa profesională pentru a afecta cursul unui dosar civil aflat pe rolul instanţelor de judecată, în care era parte un ofiţer de poliţie", se arată în comunicatul Direcției Generale Anticorupție.

 Vizați de ancheta oamenilor legii sunt și doi administratori de societăţi comerciale, "pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită în formă continuată, raportat la faptul că, în perioada noiembrie – decembrie 2023, au achitat contravaloarea unor servicii de transport aerian şi au încredinţat spre folosire un autoturism procurorului, în instrumentarea căruia se afla un dosar penal în care aceştia erau cercetaţi pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni".

În dosar apare și numele unui ofițer de poliție, cercetat pentru instigare la abuz în serviciu.

"În luna ianuarie 2024, l-a determinat pe procurorul în cauză să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul a se întocmi şi înregistra la acesta în lucru un dosar penal, de natură să suspende judecata într-un dosar civil, în care ofiţerul de poliţie era parte", transmite DGA.

Totodată, un fost administrator al unor societăți comerciale a fost reținut pentru 24 de ore. Este acuzat de dare de mită în formă continuată.

"În luna ianuarie 2024, i-a înmânat unui ofiţer de poliţie, autorizat în cauză ca investigator cu identitate reală, sumele de 10.000 lei, respectiv 5.000 lei, în acelaşi scop, al direcţionării în favoarea sa a cercetărilor într-un dosar penal"

În data de 13.03.2024, Curtea de Apel Craiova a decis ca acesta să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.

 

 

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul șef IPJ Cluj a fost trimis în judecată de DNA în dosarul permisului de conducere

Adolescent de 16 ani, filmat la volanul unei maşini puternice, în judeţul Timiş

Decizie disperată printre crescători: din cauza secetei, oamenii își vând animalele pe capete. „Nu s-au făcut cerealele, o ducem rău”

Nelu Tătaru, aflat sub control judiciar, spune că vrea să deschidă un cabinet privat: „Nu cred că am fost sau sunt un pericol public”

Partenerii noștri