Live

MAI: Toate convorbirile radio ale Jandarmeriei la protestele din 10 august pot fi declasificate

Data publicării:
Uniformă la jandarmerie. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Facebook

Toate comunicațiile radio codificate ale Jandarmeriei din ziua protestului de la 10 august 2018, dar și de a doua zi vor fi declasificate și puse la dispoziția procurorilor care investighează intervenția autorităților, informează Ministerul de Interne.

Ministerul Afacerilor Interne anunță vineri seara că a primit ultimele avize în vederea modificării indicativelor fonice folosite de unitățile din cadrul Jandarmeriei Române, pentru a putea astfel declasifica înregistrarea tuturor convorbirilor efectuate prin intermediul sistemului radio „TETRA”, la misiunile din perioada 10 - 11 august 2018.

În consecință, Marcel Vela, ministrul de interne, a cerut conducerii Jandarmeriei Romane să ordone ca toate unitățile care au clasificat convorbiri să formeze comisiile pentru a aviza declasificarea lor în cel mai scurt timp.

Întregul volum de comunicații radio din 10 și 11 august, al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române, Direcției de Jandarmi a Municipiului București, cât și al Grupărilor de Jandarmi Mobile Craiova, Bacău și Ploiești, va fi declasificat și pus în următoarea săptămână la dispoziția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție, Secției Parchetelor Militare, respectiv Direcției de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. (D.I.I.C.O.T.), în vederea utilizării acestuia, în activitatea de cercetare penală, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne.

Ministrul de interne, Marcel Vela, a anunțat săptămâna trecută că raportul privind intervenția autorităților la protestele din 10 august 2018 a fost declasificat și a fost pus la dispoziția DIICOT, care are în desfășurare o anchetă penală. Raportul este declasificat, dar nu poate fi făcut public înainte de a fi încheiată ancheta. Decizia aparține DIICOT, a subliniat ministrul.

Citiți și:  DOCUMENT EXCLUSIV. Citește raportul secretizat al Jandarmeriei despre protestul din 10 august

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministerul de Interne: informația privind anularea plăților către angajații MAI care au lucrat pe 24 octombrie este falsă

Filmare în centrul de monitorizare a alegerilor. Poliția scoate un număr record de oameni în stradă pentru cele trei scrutinuri

Predoiu, întâlnire decisivă cu omologul austriac Karner pentru aderarea României în Schengen: „Sunt șanse la un rezultat bun”

Prima grevă generală din istoria Arhivelor Naționale. Angajații reclamă diferențe de salarizare în teritoriu față de Capitală

Partenerii noștri